Guvernul a aprobat, miercuri, Programul de acțiune pentru 2016 privind proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic la construcțiile cu destinație de locuință multietajată, 25 de milioane de lei fiind alocarea bugetară pentru acest an, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, într-un briefing la Palatul Victoria, conform AGERPRES.
El a precizat că unele proiecte sunt complexe. „Trebuie spus că acest mecanism de susținere a reabilitării nu a funcționat prea bine până acum. (…) Adică rezultatele sunt strălucitoare, dar cam lipsesc. E important ca acest program să pornească cu adevărat și aceasta este miza adevărată. De altfel, și construcțiile alocate pentru acest an sunt majoritatea reportate de anul trecut, nu a început mare lucru. (…) E nevoie de un sprijin consistent al autorităților locale”, a afirmat Dan Suciu, precizând că majoritatea clădirilor respective sunt în București, dar există astfel de imobile și în alte localități din țară. Integral pe AGERPRES
Sursa: AGERPRES