A vrut să dea foc steagurilor de la Primăria Timișoara

Incidentul a avut loc sâmbătă, la ora 11.40, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

De (A.C.)
A vrut să dea foc steagurilor de la Primăria Timișoara

Incidentul a avut loc sâmbătă, la ora 11.40, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Un bărbat de 37 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut de poliţiştii timişoreni, sâmbătă, şi i s-a întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere, după ce a încercat să dea jos steagurile arborate în faţa Primăriei Municipiului Timişoara.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, a declarat că bărbatul este din localitatea Pleniţa.

„Bărbatul a fost observat de un angajat al Primăriei, aflat în clădire, care a anunţat guard-ul Poliţiei Locale, în serviciu la Primărie, iar acesta l-a oprit, imediat sosind în sprijin şi echipajul de intervenţie. Cel în cauză a fost apoi predat poliţiştilor de la Secţia 1, sosiţi şi ei la faţa locului, pentru continuarea cercetărilor”, a afirmat Daniela Seracin.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere şi este audiat, la sediul Poliţiei, cercetările continuând pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.

Incidentul a avut loc sâmbătă, la ora 11.40, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Unele steaguri au fost ușor afectate și vor fi înlocuite, mai spune primarul.

„Această acțiune nu este un protest inocent, ci o faptă penală ce putea ușor să ducă la incendierea primăriei. Acolo ne duce extremismul naționalist cu care se încearcă otrăvirea comunității noastre. Este un semnal de alarmă că ce începe cu vorbe se termină în fapte. Știm cine sunt părinții spirituali ai acestor fapte – aceiași huligani care au scandat sloganuri xenofobe în fața casei mele și care au intrat cu forță în primărie, cu George Simion în frunte. Voi rămâne ferm în apărarea valorilor timișorene si europene. Nu vom ceda niciun milimetru extremiștilor violenți”, a afirmat Dominic Fritz.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. astrobalamuc Te inseli,acest zabauc a mers dupa fenta AUR. Cine incita la ura, xenofobie,discriminare? AUR .In cazul de fata este votant AUR garantat. Nu oricine se apuca sa dea fot la alt steag. Asa, din patriotism porcesc. AUR=PRM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.