Gabriel Oprea a avut miercuri o întrevedere, la sediul UNPR, și cu deputatul Sebastian Ghiță, în contextul în care partidul său a amânat dimineață semnarea protocolului cu PSD.
Potrivit lui Ghiță, a fost o simplă întâlnire. „Am avut o întâlnire cu domnul ministru, nimic special. Pur și simplu eram în zonă, i-am dat un telefon și ne-am văzut două minute”, a susținut Ghiță la ieșirea de la UNPR.
Întrebat dacă vrea să se înscrie în UNPR, deputatul a afirmat: „Nu am aceste opțiuni acum”.
După ce a amânat semnarea protocolului cu PSD, Oprea a declarat că documentul va fi semnat „cât mai curând”.
„Astăzi nu. Cât mai curând”, a afirmat Oprea la plecarea de la sediul UNPR, chestionat dacă protocolul de colaborare cu PSD va fi semnat în cursul zilei de miercuri, așa cum se anunțase inițial.