Avocatul lui Teodosie: „Eu am certitudinea asta”

Slujba oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie cu ocazia Zilei Marinei a fost întreruptă de organizatori, care au dat ulterior explicații.

De (C.C.)
Avocatul lui Teodosie: „Eu am certitudinea asta”

Slujba oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie cu ocazia Zilei Marinei a fost întreruptă de organizatori, care au dat ulterior explicații.

Avocatul Arhiepiscopului Tomisului, Adrian Cuculis, susține că ÎPS Teodosie este victima unei hărțuiri, după ce organizatorii Zilei Marinei i-au tăiat microfonul la slujba pe care o susținea.

„Eu am certitudinea asta (…) Atâta vreme cât, cel puțin în 3 sau 4 rânduri știu eu că a fost amendat pe nedrept, de altfel, instanțele de judecată au și stabilit lucrul acesta, nu pot să cred că ceea ce s-a întâmplat astăzi acolo, la Constanța, este o pură întâmplare. Sigur că aș fi completat dacă nu se făcea deja completarea aceasta, că oricând se putea înlocui microfonul sau pur și simplu se puteau decala puțin evenimentele.

Nu am înțeles de ce graba asta dintr-o dată, când îl văzuse și pe președintele Iohannis că se uita în spre stânga lui, în momentul în care i s-a tăiat microfonul Înalt Preasfințitului Teodosie. Lucrurile puteau să fie cumva contracarate. Dar nu cred că s-a dorit lucrul acesta.

Și da, din punctul meu de vedere, este o hărțuire care a început acum multă vreme și este perpetuată, a fost perpetuată în pandemie și probabil că a fost perpetuată pentru că pe cineva a deranjat, pentru că Înaltpreasfințitul Teodosie făcea și săvârșea sfânta liturghie în fiecare zi, lucru pe care îl face inclusiv acum. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, dar un lucru este cert pentru mine că nu a fost nimic întâmplător”, a spus Cuculis, la Antena 3.

Slujba oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie cu ocazia Zilei Marinei a fost întreruptă de organizatori, care au dat ulterior explicații.

Regrete oficiale după incidentul cu Teodosie: „O avarie”

Distribuie articolul pe:

28 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.