Ungureanu, cu jalba la Parchet: „Medici operează ilegal”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un memoriu la Parchetul General, acuzând că în spitale există medici care operează pe parafa altora.

De (A.C.)
Ungureanu, cu jalba la Parchet: „Medici operează ilegal”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un memoriu la Parchetul General, acuzând că în spitale există medici care operează pe parafa altora.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un memoriu la Parchetul General, acuzând că în spitale există medici care operează pe parafa altora, fără să aibă contract cu unităţile sanitare respective.

„Am depus un memoriu la doamna procuror general Scutea cu privire la un fenomen din spitalele româneşti pe care îl studiez de şase ani, de când sunt deputat şi membru al Comisiei de sănătate. Există o practică în spitalele româneşti, extrem de nocivă, cu consecinţe dramatice pentru bolnavii din această ţară. Există medici care operează în spitale fără să aibă contract cu acele spitale, pe parafa altor medici. Există un lung şir de suspiciuni, de cazuri de malpraxis, un lung şir de fraude care s-au putut produce din cauza acestui fenomen necontrolat”, a susținut deputatul, într-o transmisie live pe Facebook.

El a menţionat că a făcut mai multe sesizări la Corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi există câteva rapoarte care „confirmă” spusele sale.

„Din păcate, procurorii – ori din rea-credinţă, ori din lene, ori din neştiinţă – au clasat aceste plângeri pe care le-am făcut în mod repetat împotriva unor medici care operează ilegal în spitale din ţara noastră, neavând contract cu acel spital, neavând specializarea să facă anumite manopere, folosindu-se de haosul din spitale, de modul în care înţeleg unii şefi de secţie să fie stăpâni”, a susţinut deputatul USR.

Potrivit acestuia, memoriul depus la PICCJ se referă la un spital în care au existat astfel de situaţii. El a explicat că persoanele care operează trebuie să aibă autorizaţie în acest sens, iar pacienţii nu trebuie să se găsească în situaţii în care se bazează pe faptul că vor fi operaţi de un anumit cadru medical, dar acest lucru nu se întâmplă în realitate.

„Dacă eu fac o sesizare la Corpul de Control, se face un raport în care se explică faptul că am avut dreptate cu acea sesizare, pun imagini pe Facebook cu acel medic care operează ilegal într-un spital şi două instanţe de procurori clasează cauza, spunând că nu am calitate procesuală, adică nu am fost ruda celui care a fost operat ilegal, acest fenomen nu se poate opri, nu pot să îl opresc singur. Nu sunt nici procuror, nici judecător, nici măcar nu sunt la DSP sau la Inspecţia Sanitară de Stat, dar cu ceea ce aflu de la cetăţeni care îmi scriu (…) eu am datoria să sesizez organele de cercetare penală”, a transmis el.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.