Gorbaciov, reevaluat

Inevitabil, Gorbaciov va fi reevaluat în fel și chip. Una dintre aceste reevaluări, constatată chiar aici, pe Cotidianul.ro, susține că Războiul Rece ar fi putut să se încheie în două feluri: fie printr-un război fierbinte între Occident și URSS, fie prin… perestroika.

E mai mult decât o simplificare: e o interpretare falsificatorie. Nu Războiul Rece era esențial formațiunii statale numite URSS, ci economia planificată. Reformele care au fost conținute în perestroika au mizat pe o relaxare a etatismului economic sovietic. Dar nu Occidentul a inspirat această încercare, ci China postmaoistă, pornită încă din epoca Nixon-Kissinger pe o cale economică mai puțin dogmatică. Mai întâi, China și-a eliberat agricultura de dogma care nu permitea producții în regim privat. Erau anii 1985-1986. Gorbaciov a fost uimit de creșterea rapidă a producțiilor agricole din China. Succesele acelui ritm de creștere erau o amenințare pentru propaganda sovietică, dat fiind că știrile din China nu erau cenzurate la fel de drastic precum acelea din Occident.

Ce nu a înțeles Gorbaciov? Că, după reforme, în China aveau să vină mari investiții occidentale, fără să i se ceară partidului comunist să dispară. În URSS, partidul comunist al perestroikăi a fost încurajat să facă reforme, dar nu exista nicio înțelegere cu marii investitori occidentali. După perestroika, în lipsa acestor investiții, nu mai rămânea decât o cale: privatizările. Așadar, decomunizarea imperiului.

Această decomunizare a fost dorită chiar de Federația Rusă, condusă de Boris Elțîn. Retragerea Federației Ruse din URSS l-a lăsat pe Gorbaciov președinte peste un imperiu irelevant, mai ales că în aceeași zi s-a retras și Ucraina.

Decomunizarea care a urmat în Rusia nu a fost gândită de Gorbaciov. Mai mult decât atât, nu a fost făcută după un plan intern. Privatizările din Rusia au fost un succes târziu al propagandei occidentale, care dogmatizase de multă vreme ideea că prosperitatea vine numai prin proprietatatea privată. Da, așa vine, dacă averea privată are în spate o creștere organică de sute de ani.

În China, adevăratul partid din interiorul partidului este Comisia Militară a acestei structuri politice. Reformatorii din China au nevoie de acordul acestei comisii. Deng Xiaoping era chiar șeful acesteia când a adoptat ideea reformatoare „Un stat, două sisteme”. Fără unitatea de monolit a Comisiei Militare, China riscă să devină un conglomerat de stătulețe beligerante, cum a fost în epoca numită „a regatelor războinice”.

Echivalentul rusesc al Comisiei Militare era menit să fie KGB. În 1991, în august, KGB a orchestrat o lovitură de stat pentru a-l neutraliza pe Gorbaciov, ale cărui reforme nu produceau eficiență economică. Eșecul acelei lovituri a slăbit unitatea KGB, care nu a mai putut opri naționalismul rus când Elțîn a scos Federația Rusă din URSS.

Acum, fostul KGB dă vina pe naționalismul ucrainean, dar adevărul e că URSS putea continua și fără Ucraina dacă opinia publică naționalistă din Rusia ar fi dorit să conserve URSS.

Tragem linie și constatăm că viitorul Chinei era bazat pe investiții străine, iar cel al Rusiei nu putea aștepta așa ceva. Tot ce a mai putut face KGB a fost ca străinii să nu pună stăpânire pe ceea ce se privatiza. După 1999, fostul KGB a „privatizat” în folosul său conducerea politică a țării.

Azi, războiul Rusiei cu Ucraina este și o răzbunare pentru felul în care Occidentul a sprijinit China să se dezvolte și a împins Rusia către o nouă ineficiență economică.