
Liz Truss a fost primită marţi de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral din Scoţia pentru a fi numită oficial prim-ministru britanic.
În imaginile publicate de serviciile casei regale, suverana în vârstă de 96 de ani, sprijinită de un baston, îi strânge mâna noului premier britanic, în vârstă de 47 de ani, care devine astfel cel de-al 15-lea şef al guvernului britanic în timpul celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta.
Echipa lui Liz Truss a actualizat rapid profilul de Twitter al noului premier pentru a marca noul său rol: „Premierul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Liderul Partidului Conservator. MP (membru al parlamentului) pentru (circumscripţia) South West Norfolk”, se precizează în descriere.
Soon-to-be Prime Minister Liz Truss and her husband arrive at Balmoral Castle to meet the Queenhttps://t.co/PH6wW9fr6P pic.twitter.com/MVWKr5I2QA
— BBC Politics (@BBCPolitics) September 6, 2022
Liz Truss a fost numită luni lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, și viitor prim-ministru al Marii Britanii, într-un moment în care țara se confruntă cu o criză a costului vieții, tulburări industriale și recesiune.
Liz Truss, care până acum a fost ministru de Externe, a obţinut 81.326 de voturi în scrutinul pentru desemnarea liderului Partidului Conservator (centru-dreapta), iar fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak a primit 60.399 de voturi.
Boris Johnson a fost forțat să își anunțe demisia în iulie, după luni de scandal, iar marți se va deplasa în Scoția pentru a se întâlni cu regina Elisabeta pentru a-și prezenta oficial demisia.
Truss va deveni al patrulea prim-ministru al conservatorilor de la alegerile din 2015. În această perioadă, țara a fost zguduită de mai mute crize, iar acum se confruntă cu ceea ce se preconizează a fi o recesiune de lungă durată, declanșată de inflația galopantă care a atins 10,1% în iulie.
Liz Truss a declarat luni că va adopta imediat măsuri pentru reducerea taxelor, pentru soluţionarea crizei energetice şi stimularea creşterii economice.
„Aş vrea să îl salut pe contracandidatul meu Rishi Sunak, a fost o campanie dură, am demonstrat talentele din cadrul Partidului Conservator. Vreau să îi mulţumesc liderului nostru care îşi încheie mandatul, prietenului meu Boris Johnson. Boris, ai realizat Brexitul, l-ai zdrobit pe fostul lider laburist Jeremy Corbyn, ai distribuit vaccinurile şi l-ai înfruntat pe preşedintele rus Vladimir Putin (…)”, a afirmat Liz Truss, conform agenţiei Mediafax, în discursul rostit după anunţarea rezultatelor votului intern.
„Dragi colegi, vă mulţumesc că mi-aţi acordat încrederea de a conduce măreţul nostru Partid Conservator (…). Ştiu că valorile noastre rezonează cu cele ale poporuluui britanic. Credinţa noastră în libertate, în capacitatea de a avea control asupra propriilor vieţi, taxele reduse, responsabilitatea personală. De aceea, oamenii au votat cu noi în număr atât de mare în 2019. În calitatea de lider al partidului, intenţionez să ofer rezultate pe baza a ceea ce am promis, pentru toţi cetăţenii ţării noastre. În această campanie electorală, am promovat idei conservatoare şi voi conduce ca un politician conservator. Trebuie să demonstrăm că vom avea rezultate în următorii doi ani. Voi prezenta un plan îndrăzneţ de reducere a taxelor şi de creştere a economiei. Voi oferi soluţii la criza energetică, rezolvând problema facturilor la energie, dar şi abordând problemele pe termen lung pe care le avem privind aprovizionarea cu energie. Şi voi oferi soluţii pentru sistemul medical naţional”, a subliniat Liz Truss.
În campania pentru scrutinul intern, Liz Truss a prezentat un program politic care include reducerea contribuţiilor la asigurările naţionale, suspendarea taxelor ecologice la energie şi menţinerea actualului sistem fiscal corporativ, fără aplicarea unor majorări care erau programate în 2023. De asemenea, Liz Truss a anunţat că în cel mult o săptămână după instalarea în funcţia de prim-ministru va prezenta un plan de compensare a preţurilor mari la energie.
Noul prim-ministru britanic intenţionează să suplimenteze bugetul pentru apărare până la nivelul de 2,5% din PIB, care ar urma să fie atins în anul 2026. Liz Truss a semnalat, într-un articol de opinie publicat săptămâna trecută în cotidianul The Evening Standard, că va intensifica eforturile pentru dezvoltarea economiei Marii Britanii prin stimularea investiţiilor în zona metropolitană Londra.
„Londra a fost mult timp motorul economiei noastre. Atunci când londonezii sunt prosperi, prosperă întreaga Mare Britanie. Ştiu că unele dintre cele mai defavorizate zone sunt în capitală. Prin urmare, voi trece la acţiuni îndrăzneţe pentru ca economia Londrei să funcţioneze la capacitate normală, prin aplicarea unor reduceri fiscale, prin reforme curajoase şi prin înlăturarea reglementărilor care îngreunează afacerile”, a subliniat Liz Truss.
Cred ca proasta asta o termina pe regina. Dar si pe supusii ei! Sa vedem cate lire o sa tipareasca pana ii baga in inflatie masiva si faliment pe englezi!
„Rusofobia e un sport cu tradiţie”
Neh, e rasism curat, discriminare in sensul inteles de Astalosul ungur. Sunt sigur ca, daca necunoscutul Buhnici zice ceva de vergeturile Lizucai, Astalosul tace ca pestele in acvariu.