CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (74)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2011

AL OPTZECI ŞI CINCILEA

(1613 – 1661)

Contele Lorenzzi

Quod vis facere, fac cito¹

Să ne amintim ce a notat scribul despre momentul când a păşit în lume Al Optzeci şi cincilea: „Învingătorul Leului s-a căsătorit devreme şi a avut cu prima sa soţie o fată. La a doua naştere, femeia a murit. Ar fi născut un băiat. După perioada cuvenită de doliu, Al Optzeci şi patrulea s-a însurat pentru a doua oară. Scribul nu cunoaşte provenienţa primei neveste a moştenitorului Hanului, ştie doar că a chemat-o Elisabeth şi că a decedat pe când nu împlinise încă nici şaptesprezece ani. În schimb, a doua lui nevastă aparţinea unei familii nobiliare, iar mariajul a fost decis prin intermediul lui Marie, înainte ca tinerii să se cunoască. Învingătorul leului reprezenta o partidă atractivă chiar şi pentru o fată din straturile cele mai de sus ale societăţii: Hanul Diavolul Argintiu a ajuns la apogeul bogăţiei şi renumelui său, pe lângă belşugul despre care se zvonea că ar dispune, era şi depozitarul a nenumărate legende, iar puterea atribuită urmaşilor Bătrânului era uriaşă – se spunea că în <sala de protocol> s-ar fi încheiat nu numai afaceri comerciale colosale, ci şi tratate între marii stăpâni ai lumii. Cât era adevăr şi cât era doar mit este greu de reconstituit, însă un lucru este dovedibil prin însemnările din Registrul contabil: la Han a sosit, de-a lungul timpului, un impresionant număr de mărimi laice şi religioase, mărimi ce includeau chiar şi capete încoronate”. În acest context a venit pe lume Al Optzeci şi cincilea şi ce zodie mai favorabilă îşi poate dori embrionul înainte de a scoate capul în lume?

Vremurile erau pline de nobili scăpătaţi şi de bogătaşi anonimi, iar convingerea generală spunea că adevărata măreţie nu se poate obţine decât dacă sângele albastru dispune şi de suficiente mijloace materiale pentru a nu cădea la cheremul cămătarilor. Sărăcia împinge la compromisuri, iar compromisurile obligă, nu de puţine ori, la greşeli de toate felurile. Măreţia mult visată de mulţime aparţinea doar eroilor neprihăniţi. Plus că mai trebuia să fie şi fără beteşug reprezentantul măreţiei, ştiindu-se încă din vechime că nobleţea spirituală nu se potriveşte decât unui fizic armonios. Nu degeaba personajele negative din poveşti sunt slute atât sufleteşte, cât şi corporal. Al Optzeci şi cincilea, fiul Învingătorului leului şi a lui Trude², s-a născut având toate atuurile necesare pentru a deveni un om important:

1. despre averea şi influenţa familiei tatălui nu se îndoia nimeni;

2. la titlul adus la Diavolul Argintiu de către Marie de Fragniol s-a adăugat şi blazonul şi mai strălucitor (deşi destul de calp) al vechii stirpe Romzug³,

3. copilul se dezvolta normal şi, dat fiind că ambii părinţi au fost oameni frumoşi (cel puţin până ce Învingătorul leului nu s-a îngrăşat peste măsură), şi cea de a treia condiţie părea a fi fost îndeplinită.

Doar că abia a împlinit doi ani pruncul că Trude a murit la naşterea unui al doilea copil, la fel cum s-a întâmplat şi cu Elisabeth, prima soţie a Învingătorului leului. Practic, Al Optzeci şi cincilea nici n-a apucat să-şi cunoască mama. Aşa că a avut grijă de el, ca şi de sora sa mai mare, bunica Marie. După alţi trei ani, când tatăl său s-a căsătorit pentru a treia oară, băiatul a rămas mai ataşat de bunica decât de mama vitregă. Toată viaţa, Marie a rămas adevărata sa mamă. De la ea a moştenit rigoarea, simţul datoriei, puterea de muncă şi tenacitatea. Însă nu şi toleranţa. De mic, a dovedit o încăpăţânare ieşită din comun, arătând, încă de atunci, că e capabil să-şi urmărească fără nici o abatere scopurile, indiferent de obstacolele ce-i stăteau în cale şi indiferent de costurile plătite. Marie a notat în registru că odată copilului i-a căzut ceva în spatele unei lăzi grele. N-a spus nimănui nimic, dar nu a renunţat până ce n-a reuşit să-şi recupereze jucăria, dând la o parte un obiect ce părea a fi de neclintit pentru un ţânc de vârsta sa. Şi a adăugat Marie o întrebare: „E bună atâta încăpăţânare?”

Bunicul, Păpuşa, nu s-a impacientat:

– Copilul este la o vârstă când toţi pruncii sunt negativişti şi îndărătnici. Cu timpul, prin educaţie, aceste manifestări dispar. Mai mult chiar, de obicei ele dispar chiar şi de la sine, îşi încuraja el nevasta.

Însă Marie privea lucrurile din altă perspectivă:

– Nu mă sperie că acum e gata să intre cu capul prin zid. Ceea ce mă nelinişteşte e că este pregătit să nu cruţe pe nimeni pentru a-şi atinge ţelurile.

– Şi ce face băiatul atât de rău?

– Nimic nu face rău, e perseverent şi inventiv când urmăreşte ceva, numai că nu ţine cont de nimic pentru a reuşi – nu pare să aibă nici un fel de scrupule.

– Şi asta consideri tu a fi un defect?! Eu cred că e mai degrabă o calitate.

Deocamdată, copilul era într-adevăr mic şi concluzii definitive încă nu se puteau trage. Cui să-şi arate temerile bunica grijulie? Soţul ei era întotdeauna mulţumit – chiar mai mult decât mulţumit! – de ceea ce i-a oferit viaţa şi vedea în aceeaşi lumină şi destinul semenilor săi. Cu tatăl băiatului n-aveau cum discuta asemenea lucruri. Învingătorul leului s-a mulţumit să accepte remarca Păpuşii, cum că şi-a făcut datoria oferindu-i familiei un moştenitor de sex masculin, cel ce-i va duce mai departe numele. (Totuşi, Păpuşa i-a recomandat să mai facă încă un băiat – Doamne fereşte, nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla! Dar, iată, şi Elisabeth şi Trude au murit la a doua naştere, ducând în mormânt şi copiii născuţi morţi, iar a treia soţie i-a dat doar fete. Trei fete! Aşa că Învingătorul leului a avut cinci copii care au trăit, nimeni nu putea pretinde că nu a făcut totul pentru a da familiei urmaşi. Ceea ce n-a înţeles el era de ce primele două neveste au murit deja la cea de a doua naştere, când alte femei aduceau pe lume şi zece prunci. Şi chiar mai mulţi.) Al Optzeci şi patrulea a luat de bună afirmaţia părintelui său, cum că „şi-a făcut datoria”, aşa că de educaţia copiilor nu s-a mai îngrijit mai deloc. Nu că nu şi-ar fi iubit odraslele, dar le-a iubit în felul său. „Aşa cum îşi iubea şi recipientele din laborator”, după cum s-a exprimat tot Păpuşa.

– Pentru a se ocupa de educaţia şi instrucţia pruncilor, îl avem pe domnul Brink, se disculpa Învingătorul leului, când venea vorba că nu le acordă prea mult timp copiilor săi⁴.

Nu, Marie n-avea nici un rost să caute sprijin la bărbatul şi la fiul ei. Rămânea domnul Brink, cel care i-a fost mentor şi tatălui Celui de Al Optzeci şi cincilea. Iar domnul Brink a liniştit-o pe bunica grijulie că, aşa cum şi Învingătorul leului a devenit un mare erudit, mergând pe drumul său, aşa şi din fiul aceluia se va dezvolta un om deosebit:

• Toţi cei din familia dumneavoastră au parte de o sămânţă bună. Trebuie doar s-o aşteptaţi să rodească.