Oamenii lui Vladimir Putin au tras lozul câștigător

Au fost chemaţi la vot, de vineri până duminică, alegători din peste 80 de regiuni ruse.

De (C.C.)
Oamenii lui Vladimir Putin au tras lozul câștigător

Au fost chemaţi la vot, de vineri până duminică, alegători din peste 80 de regiuni ruse.

Candidaţii susţinuţi de Kremlin au obţinut victoria, aşa cum era de aşteptat, la primele alegeri locale din Rusia de la începutul invaziei din Ucraina, relatează luni dpa, citând agenţiile de presă de stat ruse.

Toţi cei 14 guvernatori în exerciţiu care candidau pentru un nou mandat şi-au menţinut posturile, iar partidul Rusia Unită şi-a păstrat majoritatea în aproape toate legislativele regionale şi locale.

Au fost chemaţi la vot, de vineri până duminică, alegători din peste 80 de regiuni ruse.

Observatori independenţi ai organizaţiei Golos au denunţat numeroase semne de fraudă, dar autorităţile ruse au raportat că nu au fost înregistrate încălcări majore ale regulilor electorale.

Înainte de scrutin, militanţi ai opoziţiei s-au plâns că nu li s-a permis participarea la cursă unor candidaţi care au luat poziţie împotriva războiului Rusiei din Ucraina.

Cel mai bun rezultat dintre guvernatori a fost obţinut de liderul republicii siberiene Buriatia, Aleksei Tsidenov, cu 86,23%, iar cel mai modest, din punctul de vedere al Kremlinului, a fost realizat de Aleksandr Brecealov, guvernatorul republicii Udmurtia, pe Volga, cu 64,38% din voturi.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Pugtini pot face un izomorphism structural intre
    secesiunile sectante ale fiecarei religii uman in parte si
    secesiunile idelogice ale fiecarui sistem social in timp !

    PS: Extem de putini INSA mai pot re-construi din amnunte , cu adevarat disparate, formele ARHETIPALE ale POLITICI sau RELIGIILOR
    umane
    anthropologic primare …de la ale caror simplitati para-axiomatice … odata cu evolutia in TIMP a TURMEI umane
    si-a dresajului puilor de om pana la varsta de adult …etc….etc….etc.

    Cu cat esti mai destept cu atat te poti exprima mai simplu !
    va asigur ca un GENIOU poate explioca MULTUMITOR cunatica …unui idiot ! :)

    Prostii fuduli sunt cei mai prosti PROSTI ! :(

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.