(VIDEO) Protestul „Împotriva sărăciei” la Praga

„Noi am venit nu pentru că nu avem ce face, ci pentru că ne este teamă pentru viitorul nostru”, a declarat un lider sindical.

De (G.Z.)
(VIDEO) Protestul „Împotriva sărăciei” la Praga

„Noi am venit nu pentru că nu avem ce face, ci pentru că ne este teamă pentru viitorul nostru”, a declarat un lider sindical.

Creşterea costurilor pentru alimente şi combustibil a scos din nou oamenii pe străzile din Praga pentru a cere mai mult ajutor de la guvernul ceh, relatează DPA.

Protestul „Împotriva sărăciei” care a avut loc sâmbătă în Piaţa Wenceslas a fost organizat de sindicate şi a atras mii de oameni.

„Noi am venit nu pentru că nu avem ce face, ci pentru că ne este teamă pentru viitorul nostru”, a declarat Josef Stredula, preşedintele confederaţiei sindicale CMKOS.

Cererile sale includ o creştere a salariului minim, în prezent echivalentul a 644 de dolari pe lună, şi ca statul să reglementeze costul bunurilor de zi cu zi.

Preţurile de consum din Republica Cehă au crescut cu 17,2% în august faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor agenţiei naţionale de statistică.Ca măsură de urgenţă împotriva preţurilor ridicate la energie, guvernul de centru-dreapta condus de prim-ministrul Petr Fiala a adoptat un plafon de preţ la energia electrică şi gaze pentru gospodării şi întreprinderile mici, care va intra în vigoare din noiembrie.
La Praga au avut loc câteva manifestaţii de mare amploare la care s-a cerut guvernului să facă mai mult pentru a combate creşterea preţurilor. Mulţi protestatari dau vina pe răspunsul UE la războiul din Ucraina şi cer încetarea sancţiunilor impuse Rusiei.

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă și în Piaţa SNP din Bratislava, pentru a protesta împotriva sărăciei, transmite agenția oficială slovacă TASR.

Foto Arhivă

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. Nu cârcotitZI, e incă bine !
    Aveți putZintică răbdare.
    Vorba rapsodului mioritic :
    FrunZă verde de dudău,
    O să fie tot mai BINEEE !?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.