La finele Primului Război Mondial, generalii germani s-au plâns că aprovizionarea frontului a fost sabotată de sindicatele pacifiste din țară.
În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, bătălia de la Stalingrad a fost concepută a fi decisivă. Și, într-adevăr, decisiv a fost faptul că Stalin nu a numărat sacrificiile vieților rusești, ci pierderile nemțești în programele lor de aprovizionare. Aprovizionarea rușilor era garantată de SUA și de Marea Britanie.
Acum, această garanție este acordată Ucrainei, un Stalingrad mult mai extins.
Nu poate nimeni să estimeze realist când și dacă rușii vor rămâne cu liniile de aprovizionare puternic slăbite. Producția lor de război nu este sabotată de pacifiști. Războiul nu dă semne că se va încheia curând. Nu apar nici semnale ale unor voințe de negociere. OPEC vrea ca prețul petrolului să rămână ridicat pentru ca în Rusia să intre cantități mari de petrodolari. Ce va pierde la gaz va recupera la petrol.
Întrebarea, acum, arată așa: cât va rezista producția germană fără gazul rusesc și ce se va întâmpla când nu va mai exista excedent financiar pentru a plăti tot consumul energetic al casnicilor și al întreprinderilor. Sub ce orizont de timp va avea Germania de luat decizia capitală: continuăm cu viitorul hegemon, ori rămânem cu vechiul hegemon? Germania nu-și poate reloca producțiile din ce în ce mai scumpe în SUA, dar o va putea face în China și în Rusia. Dacă va purcede la aceste relocări, războiul acesta va fi generat sub forma unei noi ordini mondiale, cu sau fără negocieri.
Dacă vor fi și negocieri, nu doar fapte împlinite, o țintă a lor va fi aceea de a stabiliza prețurile energetice. Ceea ce are a însemna, poate, scoaterea acestor prețuri din jocul neoliberal al piețelor. Asta sună a naționalizări și a socialism energetic.
Cealaltă față a lucrurilor ar arăta cum crește muntele datoriilor suverane și cum ar deveni necesar un organism global pentru gestionarea lor, ceea ce are a fi totuna cu menținerea dolarului în poziția de principală armă strategică.
Ne uităm mereu spre China, dar acolo nu sunt decizii capitale de luat și nici riscuri ca populația să înghețe iarna în case. Germania și-a pus la bătaie tot excedentul financiar ca să nu se concretizeze aceste riscuri. Dar acest excedent nu este infinit. Când va ajunge în fața deciziei de a face datorii suverane, Germania nu va mai fi ce a fost: ori se declară un simplu pion pe tabla de șah a lumii, ori transformă pionul în regină și repornește jocul global într-o nouă ordine a sa.
Atunci, aprovizionarea Ucrainei pentru rezistența sa față de Rusia va intra în criză. Acolo, atunci au să apară evenimente de război mondial. Cum ar arăta negocierile de la încheierea acestui război… nu știe nici Mafalda.
cetatene buduca, un pic de istorie: pana in 1943, ajutorul occidental a acoperit cca 15% din nevoile sovietice; dupa aceea, productia interna a URSS a acoperit integral nevoile frontului; asta o spunea un geniu al organizarii industriale, pe nume Albert Speer, daca ai auzit de el