Noul Stalingrad

La finele Primului Război Mondial, generalii germani s-au plâns că aprovizionarea frontului a fost sabotată de sindicatele pacifiste din țară.

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, bătălia de la Stalingrad a fost concepută a fi decisivă. Și, într-adevăr, decisiv a fost faptul că Stalin nu a numărat sacrificiile vieților rusești, ci pierderile nemțești în programele lor de aprovizionare. Aprovizionarea rușilor era garantată de SUA și de Marea Britanie.

Acum, această garanție este acordată Ucrainei, un Stalingrad mult mai extins.

Nu poate nimeni să estimeze realist când și dacă rușii vor rămâne cu liniile de aprovizionare puternic slăbite. Producția lor de război nu este sabotată de pacifiști. Războiul nu dă semne că se va încheia curând. Nu apar nici semnale ale unor voințe de negociere. OPEC vrea ca prețul petrolului să rămână ridicat pentru ca în Rusia să intre cantități mari de petrodolari. Ce va pierde la gaz va recupera la petrol.

Întrebarea, acum, arată așa: cât va rezista producția germană fără gazul rusesc și ce se va întâmpla când nu va mai exista excedent financiar pentru a plăti tot consumul energetic al casnicilor și al întreprinderilor. Sub ce orizont de timp va avea Germania de luat decizia capitală: continuăm cu viitorul hegemon, ori rămânem cu vechiul hegemon? Germania nu-și poate reloca producțiile din ce în ce mai scumpe în SUA, dar o va putea face în China și în Rusia. Dacă va purcede la aceste relocări, războiul acesta va fi generat sub forma unei noi ordini mondiale, cu sau fără negocieri.

Dacă vor fi și negocieri, nu doar fapte împlinite, o țintă a lor va fi aceea de a stabiliza prețurile energetice. Ceea ce are a însemna, poate, scoaterea acestor prețuri din jocul neoliberal al piețelor. Asta sună a naționalizări și a socialism energetic.

Cealaltă față a lucrurilor ar arăta cum crește muntele datoriilor suverane și cum ar deveni necesar un organism global pentru gestionarea lor, ceea ce are a fi totuna cu menținerea dolarului în poziția de principală armă strategică.

Ne uităm mereu spre China, dar acolo nu sunt decizii capitale de luat și nici riscuri ca populația să înghețe iarna în case. Germania și-a pus la bătaie tot excedentul financiar ca să nu se concretizeze aceste riscuri. Dar acest excedent nu este infinit. Când va ajunge în fața deciziei de a face datorii suverane, Germania nu va mai fi ce a fost: ori se declară un simplu pion pe tabla de șah a lumii, ori transformă pionul în regină și repornește jocul global într-o nouă ordine a sa.

Atunci, aprovizionarea Ucrainei pentru rezistența sa față de Rusia va intra în criză. Acolo, atunci au să apară evenimente de război mondial. Cum ar arăta negocierile de la încheierea acestui război… nu știe nici Mafalda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. De doua ori fritzii au pornit la razboi pentru resurse. Adica pe romaneste au plecat la furat din ograda altora. Acum nu mai au puterea militara de atunci pentru a o face singuri, doar agatati de stapani. Ar avea o sansa onorabila de a trai bine daca se vor cere in BRICS-ul largit. Deaja cea mai bogata tara in petrol, Arabia saudita, si-a declarat intentia de a adera la BRICS. Preturile pentru resurse nu vor mai fi de ra hat.

  2. in germania nemtii se plang ca s-a „scumpit” curentul. este 0.58 lei hahahahha! la salariile si pensiile lor, va dati seama? totul in casele lor este electric. scumpete mare tovarasi…. ROMANIA ESTE CEA MAI VERDE TARA DIN EUROPA. CAND VA TREZITI? MINCIUNI SI MANIPULARI CARE ADUC BANI NEMUNCITI IN CAPUSELE CARE CAPUSEAZA RESURSELE ROMANIEI. AFACERI PAGUBOASE IN DETRIMENTUL NOSTRU SI PENTRU BINELE STRAINILOR. TREZITI-VA.

  3. Angela rdgusta a fost prietena cu Putin și a jucat la doua capete de a bubuit industria germana. Acum cu Stolsz in frunte, Germania este pusă la zid. Așa trebuia să cadă noul imperiu roman! Rușii i-au tăiat gazul!

  4. Propaganda gretesoasa de doi bani. Unde sa mute productia aia din Germania, acolo unde sunt sclavi!!!!!!!!!!! Pai mai lingai de doi bani, in China nu se tremura de frig ci de frica bine asta pentru aia care nu sunt sacrficati pentru organe in abatoare umane si asta dupa ce au muncit de „gratis” in „fabrici” relocate.

  5. Am fost niste ‘dobi toci’, tovarase Putin! Europa industrializata (Romaniei i se falfaie) este in buda pana la barbie. Singura sansa a vesticilor sa scape este sa stea in genunchi in fata lui Putin si sa-i pupe Ghiulul. Poate-i o gluma, poate nu!

  6. Nu stiu de ce uitati ca Germania este sub ocupatie militara americana si, firesc, joaca asa cum ii dicteaza stapanii. Daca nu ar fi fost asa, Germania nu ar fi foste nebuna sa impuna sanctiuni care au efecte negative chiar asupra Germaniei, dar sunt benefice pentru americani.

  7. A cugetat adanc tomlin din putul gandirii repetand un text rasuflat auzit zilnic de 30 de ani.

  8. Sa moara 7-8 rusi la 1 german ,si 3-4 americani la 1 german, sa lupti ca Germania cu o populatie de 65 milioane de cu tari cu populatia de 500 de milioane, sa cuceresti Franta fara cine stie ce lupta ,iata vitejia !Sa refuzi ocupatia comunista,locuitorii orasului Demmin (Pomerania-Germania)s-au sinucis, la 1 mai 1945, asta arata vitejie tovarase Buduca,nu mujicii lui Stalin in a caror spate stateau comisarii bolsevici khazari cu naganul:ori ataci,ori te impusc

  9. Eu nu pricep cum politicul de azi, dar mai ales economiile și specialiștii in temă cu influență asupra politicului, nu ințeleg cum europa fără rusia e moartă.. Nu pricep provocările economiilor actuale și nu văd măcar doi pași in viitor, mai ales in contextul schimbării climatice, a imposibilități de a mai produce o marfă intr-un loc și a o plimba prin lume să fie mai scumpă..Obtuzi, cum este și kwj, care se duce la un meeting neințelegând perversitatea ideilor ursulei, sau alții făloși pe sticlă care vor doar naționalisme, evident pe buzunarul altora,. nu pot fi lideri și nu mai pot conduce o societate. Cine mai are materi prime, cum este rusia, se vor dezvolta, fabricile se vor muta in preajma resurselor. O țară devine interesantă doar de are ceva indispensdabil..In rest vezi de agricultură nene și de deșertificare.. E cazul să se ințeleagă de toți..Cu rezbelu nu faci nimic inteligent..

  10. Vai, in ce hal a juns omenirea, sa suporte obraznicia unui comedian sexopsihopat, ajutat de un senil american si de ulii razboiului de la Pentagon! Europa este prima care va fi distrusa economic si social de acest conflict din Ukrania! Germania este cel mai cumplit lovita, a la long si daca nu gaseste solutii pentru incheierea razboiului, este victima no 1~

  11. Daca vedeți harta ROMANIEI MARI veți vedea si pământurile romanești furate de UCRAINA înființata de STALIN

  12. Pai tot slugi raman daca nu mai continua cu vechiul hegemon si incep cu noul hegemon. Dar macar nu vor crapa de foame asa cum se lamenteaza acum. Americanii vor sa-i bage pe europeni in razboi cu Rusia pentru a scapa ei de povara lor fiind siguri de victorie. Sigur ca partea leului si-o vor trage ei. Ramane daca vor pune totusi botu’. Se pare ca nu.

  13. Ma intreb pentru cine va fi acest „Stalingrad”/

    Excedentul comercial al Rusiei anul acesta deja s-a triplat fata de 2021.

    Petrodularul prin care SUA isi SPALA excesul de dolari tipariti si suporta si uriasa datorie guvernamentala isi da ultimile rasuflari.

    De ce?

    Pentru simplu motiv ca sanctiunile impotriva unei tari bogate in resurse ca Rusia s-a intors ca un bumerang asupra tarilor occidentale care le-a impus.

    Aici nu e vorba numai de criza energetica din Europa sau criza petrolului din SUA, ci este vorba si de criza INVESTITIILOR.

    Pana la sanctiunile impotriva Rusiei prin care SUA a inghetat fondurile in dolari ai acesteia, tarile din OPEC investeau petrodolarii mai ales in SUA.
    Acum tarile din OPEC si nu numai au inteles ca daca SUA se supara pe ele din orice motiv le poate ingheta fondurile si astfel aceste tari nu au mai mers cu petrodolarii in SUA si cu Euro in UE.

    Anul acesta investitiile din petrodolari si euro au scazut cu 79% in SUA si UE.

    S-ar putea ca Stalingradul sa fie pentru SUA ce a fost pentru Germania, iar prin februarie SUA sa se trezeasca ca tari din Europa o vor parasi pe rand, pe metoda scapa cine poate, tarile din UE mai dezvoltate se vor reorienta sa se salveze.

    Sua are deja are doua trimste de dezvoltare negativa, adica este in recesuiune tehnica. Daca si trimestru trei va avea aceleasi rezultate economice, atunci recesiune in SUA a luat avant!!!

  14. Sholtz va face in noiembrie,o vizita in China, care va incepe exact VINERI (vorba lui mishteaux) 4 noiembrie, ziua alegerilor din SUA.

    De ce credeti ca va face aceasta vizita? Simplu – cauta o cale de iesire din criza cu sprijinul Chinei, dar si o intermediere a acesteia intre Germania si Rusia. In timp ce SUA introduce tot felul de sanctiuni Chinei, care o deranjeaza numai pentru ca se dezvolta (de parca dezvoltarea e permisa numai anumitor tari, care le alege SUA), tarile europene incearca sa se salveze cum pot si nu mai tin cont de SUA….merg in China ca Henric al IV-lea la Canossa.

  15. America este singurul vinovat in aceasta mare problema actuala.Datorita americanilor au inceput primele evenimente in Ukraina ,apoi instalarea tot de catre americani a lui Zelenski.Individul o data instalat de americani a inceput prigoana etnicilor stabiliti in Ukraina, asa cum stim cu totii de la romanii nostrii care traesc acolo.Daca guvernul nostru a ramas indiferent de soarta romanilor care traesc in Ukraina,Putin a reactionat imediat pt.etnicii rusi si de aici tot acest conflict care pt.multi spalati la creier nu il inteleg si au impresia ca Putin sa dus peste ukraineini fara un motiv serios.
    Sa ne rugam la Dumnezeu ca Putin sa isi realizeze toate planurile lui, iar noi sa ne recapatam tinuturile romanesti furate de Stalin si Hrusciov si lipite Ukrainei.Americanii sa ne lase in pace si sa se duca la ei in tara lor de unde au venit.Cam asta ar fi singura solutie in care Europa se va redresa si populatia va traii normal.Europa fara Rusia nu poate functiona si asta o vedem cu totii la ora actuala .

  16. … ai minte de … Dănilă prepeleac, ți-am mai zis !
    Inadmisibil să te botezi Moromete.
    Unde naiba ai citit de sclavi … sacrificați pentru organe in abatoare umane în China ?!
    Ești în deplinătatea facultăților mintale ?

  17. @moromete Poate a exagerat putin dar triadele asiatice combinate cu elemente inalte din stat, cu asta se ocupa printre alte taskuri specifice, iar americanii, britanicii se straduiesc si ei desi israelienii sunt cei mai tari in biznissul cu organe umane. Timp de o decada, 1997-2007 ,,turismul” israelian de transplant/trafic de organe a fost un program ingenios si fff profitabil. Un corp uman pe piata neagra ajunge la cateva milioane $$. Recomand lectura ,,Body Parts and Bio-Piracy” de Nancy Scheper-Hughes

  18. @astrobalamuc:nu esti proastă deloc!
    In afara comertului cu organe,mafia israeliana e tare in comertul ilegal cu marijuana,in transportul de imigranti africani si asiatici in Europa,in piratarea navelor civile in zona Somaliei,in trucarea meciurilor de box pentru titlurile mondiale si de cate si mai cate, bani sa iasa Restul lumii sta ca tine si se uita
    Cand am sa pun ghiara pe tine iti fac un desen sugestiv

  19. Nea Buduca e incorigibil oricat l-ar dojeni cineva ca nu cunoaste istoria celor doua MACELURI BOLSEVICE MONDIALE! In PRIMUL MACEL BOLSEVIC toate partidele si sindicatele au votat in Reichstag BUGETELE DE INARMARE SI FINANTARE A MACELULUI BOLSEVIC, inclusiv partidul leninist al AGENTILOR Karl Liebknecht si nipona Roza Lucksembourg, respectiv AU SUSTINUT PRODUCTIA DE RAZBOI, ILEGALII sefi sindicali inseland
    sindicatele cu exceptarea de la mobilizari a muncitorilor calificati necesari in fabrici si uzine!
    Nu mai spun de alegatiile legate de al doilea macel bolsevic mondial si acelea interpretative legate de
    evolutia viitoare, cica la fel de „hegemona”, in perfect stil Mafalda, in final elanul de Mafalda sfarsind
    lamentabil in neputinta!!! Constient ca statele satelite arabesti fac jocul Moscovei, nea Buduca nu vrea
    sa traga concluzia clara ca, TRILATERALA Moscova-Pekin-OPEC e raspunzatoare pentru CRIZA ENERGETICA si INCERCAREA DE DISTRUGERE A OCCIDENTULUI/LUMII LIBERE a carei PROSPERITATE NU O POT EGALA! Beneficiarii unici ai miilor de miliarde din extractii sunt OLIGARHII sovietici si chinezi, respectiv seicii arabi,
    NU SI POPOARELE LOR!!! Pe nea Buduca il aia grija de occidentali si prin titlu face aluzii la ucraineni
    care o vor pati precum nemtii si romanii la Stalingrad! Intrucat la Stalingrad Hrusciov a pecetluit soarta
    a aproape UN MILION de militari nemti si romani la Cotul Donului si printre daramaturile orasului…

  20. cetatene buduca, un pic de istorie: pana in 1943, ajutorul occidental a acoperit cca 15% din nevoile sovietice; dupa aceea, productia interna a URSS a acoperit integral nevoile frontului; asta o spunea un geniu al organizarii industriale, pe nume Albert Speer, daca ai auzit de el

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.