Întrebare-palmă pentru Virgil Popescu. Ce a răspuns

Contre între guvernanți pe așa-numita taxă pe soare, pentru cei care au investit în panouri fotovoltaice.
Liderul senatorilor PSD, Ştefan Radu Oprea, a lansat duminică o întrebare acuzatoare către ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu, în care îi cere să spună de ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, şi de ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare. 

„O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce❓️
De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”?
De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?
Asta în timp ce europarlamentarii PSD propun și primesc aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurior și aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW.
Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW.
Energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, a transmis Oprea.

Acuzația a venit la puțin timp după ce USR a criticat guvernul pentru emiterea unei ordonanțe care introduce „taxa pe soare”.

Formațiunea a acuzat guvernul Ciucă de emiterea unei ordonanțe de urgență „care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare”, care îi vizează pe cei care au investit în panouri fotovoltaice. USR a cerut stoparea publicării în Monitorul Oficial a ordonanței pe motiv că actul normativ pune în pericol toate țintele de investiții în energie regenerabilă.

„Taxa pe soare vizează cetăţenii şi firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau firmă. Cetăţenii şi firmele vor fi obligaţi de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la reţelele naţionale de energie, doar pentru a putea fi taxaţi pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei”, se arăta într-un comunicat USR.

USR susține că „taxa pe soare” a fost instituită prin ordonanță de guvern „noaptea ca hoţii, înainte de vacanţă”

„România este un stat european care doreşte să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim şi o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD şi PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul şi piaţa captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu preţul sacrificării producţiei de energie în plină criză energetică. Guvernul de securişti socialişti atinge noi culmi ale proastei guvernări”, a spus Cristian Ghinea.

Cum răspunde Ministerul Energiei condus de Virgil Popescu:  Ordonanța a fost avizată de mai multe ministere PSD

Ministerul Energiei precizează că, pentru corecta informare a publicului, prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care a fost adoptată în data de 29 noiembrie, Guvernul României a transpus Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 (reformare) privind promovarea utilizǎrii energiei din surse regenerabile.
”Modificările erau necesare a fi realizate având în vedere că România risca să intre în procedură de infringement (riscul de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza 2021/0333). Prin Directiva (UE) 2018/2001 s-a instituit un obiectiv obligatoriu la nivelul Uniunii Europene care să urmărească o pondere de cel puţin 32 % a energiei din surse regenerabile în consumul final brut, obiectiv pentru a cărui îndeplinire este necesară încurajarea în continuare a dezvoltării de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile şi implicit conferirea de stabilitate şi predictibilitate investitorilor în domeniu”, spune ministrul Energiei.
”Încurajăm producerea de energie regenerabilă, creşterea numărului de prosumatori, inclusiv prin finanţări din bugetul naţional, din PNRR sau Fondul pentru Modernizare şi reamintim că prin adoptarea OUG 143, din decemebrie 2021, ordonanţa ce a introdus posibilitatea compensării cantitative a energiei produse de prosumatori, numărul acestora a crescut exponenţial în cursul anului 2022. Ordonanţa de urgenţă vine cu o serie de clarificări legislative, tocmai pentru a încuraja acest tip de investiţii”, se arată în comunicat.
 Ministerul face referire şi la introducerea unei taxări a prosumatorilor.
”Ca regulă generală prosumatorii nu plătesc nicio taxă, însa Directiva 2018/2001 vorbeşte de introducerea unei taxe pentru prosumatori în anumite condiţii, acestea regăsindu-se la art. 21 din Ordonanţă.”, precizează instituţia.
Ministerul menţionează că autorităţile administraţiei publice centrale şi ANRE aplică taxe şi tarife nediscriminatorii şi proporţionale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceştia care rămâne în spaţiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:
a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului şi efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depăşeşte 8% din puterea totală instalată în capacităţile de producţie de energie electrică la nivel national şi dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent şi participativ, că dispoziţia prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporţionată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depăşeşte ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obţine o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum şi că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acţiuni rezonabile; sau
c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalaţii cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW;
”Asa dupa cum se vede şi din text, posibilitatea introducerii unei taxe este îndepărtată, în orizontul de timp al finalului anului 2026 şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii. Mai mult, la nivelul Comisiei Europene şi a Parlamentului European, se discută despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directivă ce va aduce alte modificări în sensul accelerării implementării energiei regenerabile şi a promovării acesteia”, spune ministerul.
În comunicat se mai arată că ”OUG a fost adoptată după ce a fost avizată de către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării”.
”Amintim că OUG poate fi modificată în Parlamentul României, prin respectarea procedurilor parlamentare”, mai precizează Ministerul Energiei.

 

Recomanda [votes_up id=652597]
Author

32 de Comentarii

  1. Averea la control la toate neamurile inclusiv progenitura lui chiar daca e sluga străinilor și pușcărie pentru jaful din enegie

  2. Sa explice domnul Popescu de ce consumatorii cu contor pentru gaz in mc, asa cum se masoara universal gazul, trebuie sa plateasca factura in kw. Fata de anul trecut, guvernul a fixat un pret de doua ori mai mare dar furnizorii nemultumiti l-au majorat si mai mult iar pentru nov 2022, indicele de transformare din mc in kw a crescut cu 10 %. Deci, incepand cu nov, pretul platit de consumatori este cu 10%mai mare. Hotie mascata. Guvern ticalos, ANRE corupt, cetateni furati. Tara lui iohanis papura voda

  3. …mda, si daca se taxeaza dispar dezechilibrele…care nu vor fi, nu vor permite calitatea de prosumator…

  4. caca maca Ti-a pus cineva un link unde iti explica cum faci parte dintr-o turma de bipezi controlati mental cu o psihoza colectiva.

  5. Totusi, dintr-o tara aproape normala si dintr-o natie cu pretenrtii de civilizatie si morala, cum nu ajung la butoane decat tradatori, cutrele, beizadelele, alogeni si vanduti (infractori)? Blestem groaznic pe traitori din Romania (indiferent de etnie), ce-si castiga existenta fara sa fie implicat politic, sunt doar statistici si de manipulat si buzunarit de clanurile ce-si zic partide. Cat despre liberali, e triumful smecheritilor (imbogatitilor – putini din munca cinstita, cei mai multi din „afaceri” legalizate dedicat / spendii din bani pubici) cativa, impotriva gloatei ce voteaza intr-o transa nefireasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.