Festivalul rachetelor balistice: Încă două

„Armata noastră a întărit supravegherea şi vigilenţa cooperând strâns cu SUA şi menţinând o stare de pregătire completă”, a adăugat statul major interarme sud-coreean…

De (A.T.)
Festivalul rachetelor balistice: Încă două

„Armata noastră a întărit supravegherea şi vigilenţa cooperând strâns cu SUA şi menţinând o stare de pregătire completă”, a adăugat statul major interarme sud-coreean…

Coreea de Nord a lansat duminică două rachete balistice în Marea Japoniei, la câteva zile după ce Phenianul a anunţat un test reuşit al unui motor cu combustibil solid care are drept obiectiv dezvoltarea unui nou sistem de armament, relatează AFP şi Reuters.

Statul major interarme sud-coreean a anunţat că a detectat rachetele balistice trase din zona Tongchang-ri, în provincia Phenianul de Nord, în direcţia Mării de Est, numite şi Marea Japoniei.

Rachetele au fost detectate între 11. 13 (02.13 GMT) şi 12.05 (3.05 GMT).

„Armata noastră a întărit supravegherea şi vigilenţa cooperând strâns cu SUA şi menţinând o stare de pregătire completă”, a adăugat statul major interarme sud-coreean într-un comunicat.

Rachetele au zburat pe o distanţă de circa 500 km, atingând o altitudine maximă de 550 km, potrivit Ministerului japonez al Apărării. Potrivit Reuters, este vorba despre două rachete cu rază medie de acţiune.

„Acest lucru ameninţă pacea şi securitatea ţării noastre, a acestei regiuni şi a comunităţii internaţionale şi acest lucru este absolut inacceptabil”, a declarat ministrul adjunct al apărării de la Tokyo, Toshiro Ino.

Această lansare intervine în contextul în care Phenianul a anunţat vineri seară că a testat „un motor cu combustibil solid de mare putere”, pe care media de stat KCNA l-a calificat drept un test important „pentru dezvoltarea unui sistem de armament strategic de un nou tip”.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.