Premieră în relația Rusiei cu Statele Unite

Documentul intitulat „Despre strategia securităţii naţionale a Federaţiei Ruse” și semnat de liderul rus în ajunul Anului Nou este o versiune…

De (A.C.)
Premieră în relația Rusiei cu Statele Unite

Documentul intitulat „Despre strategia securităţii naţionale a Federaţiei Ruse” și semnat de liderul rus în ajunul Anului Nou este o versiune…

Statele Unite au fost menționate, pentru prima dată, drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Rusiei, potrivit unui document semnat de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Documentul intitulat „Despre strategia securităţii naţionale a Federaţiei Ruse” și semnat de liderul rus în ajunul Anului Nou este o versiune actualizată a celei din 2009, promulgată de Dmitri Medvedev, la acea vreme preşedinte al Rusiei, în care nu erau incluse pe lista de ameninţări SUA ori NATO.

Conform documentului, Rusia a reușit să-și sporească rolul în soluționarea problemelor globale și a conflictelor internaționale, iar acest rol sporit a provocat o reacție din partea Occidentului. „Întărirea Rusiei se produce pe fundalul unor noi amenințări la adresa securității naționale, care au o natură complexă și interdependentă”, se spune în document. Faptul de a avea o politică independentă, „atât pe plan internațional, cât și intern”, a provocat „o replică din partea SUA și a aliaților lor, care se străduiesc să-și păstreze dominația pe scena internațională”. Aceasta, în schimb, riscă să ducă la „presiuni politice, economice, militare și informaționale” asupra Rusiei, se mai scrie în document.

În noua strategie a Rusiei se mai menționează, conform Agerpres, că Statele Unite și Uniunea Europeană au sprijinit „o lovitură de stat anticonstituțională în Ucraina”, care a dus la o divizare profundă a societății ucrainene și la conflict armat. Totodată, și extinderea NATO este calificată drept o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei, iar în document se atrage atenția că SUA și-au extins rețeaua de laboratoare biologice ale armatei în vecinătatea Rusiei.

Documentul, care servește drept reper pentru elaborarea de către diversele organisme ale statului a strategiei privind securitatea națională, nu menționează Siria, cu toate că, la 30 septembrie, Rusia a început să efectueze raiduri aeriene în această țară.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident s-au deteriorat mult după anexarea peninsulei Crimeea în 2014.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.