(VIDEO) Ac de cojocul lui Swiatek

Poloneza, lidera WTA, care a câştigat săptămâna trecută turneul de la Doha, a cedat după doar o oră şi jumătate de joc.

De (D.V.)
(VIDEO) Ac de cojocul lui Swiatek

Poloneza, lidera WTA, care a câştigat săptămâna trecută turneul de la Doha, a cedat după doar o oră şi jumătate de joc.

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, liderul WTA şi principală favorită, a pierdut finala turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari, după ce a fost învinsă surprinzător, în două seturi, 6-4, 6-2, de cehoaica Barbora Krejcikova (30 WTA).

Poloneza, care a câştigat săptămâna trecută turneul de la Doha, a cedat după doar o oră şi jumătate de joc.

Krejcikova, câştigătoarea de la Roland Garros din 2021, a obţinut astfel cel de-al şaselea titlu al carierei sale, după ce la Dubai le-a eliminat succesiv pe nr. 2 WTA, belarusa Arina Sabalenka, în sferturi, pe nr. 3 WTA, americanca Jessica Pegula, în semifinale, apoi învingând-o în finală pe Swiatek, nr. 1 WTA.

În urma victoriei, jucătoarea cehă își adjudecă primul său titlu WTA 1000 și al 6-lea titlu WTA la simplu. După săptămâna perfectă la Dubai, va urca până pe poziția a 16-a în clasament.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Cred ca Iga, care are si hormoni masculini, a inceput sa se teama de o oarece „inscenare” cu dopaj! Asa ca, mai da si mingi in balarii, ca de.. sa cistige si altele! PS. Urita asta de Barbora, parca e stirba.. are o privire de psichi..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.