În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (Mielul Domnului) apărută la Editura Curtea Veche în 2013
EPILOG
MAREA ENCICLOPEDIE UNIVERSALĂ
“… dar universul trebuie să aibă o formă solidă, iar pe cele solide le îmbină, în chip fericit, la un loc întotdeauna două medietăţi, niciodată una singură.“ – Platon, Timaios, 33, b.
Ziarul “Viaţa liberă” a publicat regulamentul unui concurs deosebit de original: se oferea un premiu substanţial celui ce va fi în stare să descrie ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată, o premieră absolută.
La redacţie au sosit numeroase plicuri din mai multe oraşe ale ţării, ba chiar şi din străinătate. Au fost numite invenţii, evenimente, realizări culturale şi sportive.
Un juriu, format din doi redactori, lua plic cu plic şi, folosindu-se de Marea Enciclopedie Universală în 600 de volume, găsea anticiparea fiecărui fapt nominalizat de concurenţi. De pildă: “recordul mondial la săritură în lungime”. La rubrica respectivă, volumul 287 al Marii Enciclopedii Universale precizează că nici măcar aztecii n-au reuşit să egaleze recordurile străbunilor lor, excelenţi în materie, realizatorii unor performanţe incredibile. Sau: “inventarea avionului cu reacţie”. Marea Enciclopedie Universală ne arată reproducerea unor fragmente ale desenelor rupestre de lângă Oaza Purdy 3 din Deşertul Nisipurilor, cum este denumit în volumul 146 Deşertul Matahari. Pe aceste fragmente se pot desluşi în mod limpede nu numai imaginile în zbor ale unor obiecte cu reacţie, dar şi schemele şi formulele principiilor lor de funcţionare. “Oaza Purdy 3 pare un capitol dintr-un material de popularizare a ştiinţei”, scrie, pe drept cuvânt, în Enciclopedie. Sau: “Hamlet” (de Shakespeare). Marea Enciclopedie Universală ne arată în volumul 502 că geneza capodoperei dramaturgiei se revendică din vechi mituri ancestrale, încât, dacă te apuci să citeşti toate textele reproduse, ai impresia că Marele Will nu a fost decât un plagiator ordinar. (Totuşi, Enciclopedia îl scuză, menţionând că Shakespeare n-avea de unde să cunoască textele pe care le-a reluat atât de fidel.)
Însă nu toate dovezile provin din istoria atât de îndepărtată. Nume atestate ca Aristarch din Samos sau Pythagora din Crotona sînt nişte verigi intermediare de care ne putem agăţa. Iar personaje mai cunoscute sau mai puţin cunoscute din veacurile moderne sunt invocate şi ele spre a crea stâlpi de legătură ai acestui extraordinar arc peste timp.
Concursul ziarului “Viaţa liberă” s-a bucurat de o mare popularitate, iar sugestiile venite de la cititori s-au dovedit tot mai năstruşnice: crime ingenioase, tablouri suprarealiste, idei de arhitecturi imposibile, filme tridimensionale, înjurături colosale. Dar, imperturbabilă, Enciclopedia avea răspunsuri pregătite la toate.
Până când, dorind să afle viitorul¸ cineva a propus drept premieră absolută concursul ziarului “Viaţa liberă”. La pagina 823 a volumului 386, cei doi redactori au citit: “… iar în 1803, la concursul similar organizat de revista «Freies Leben» din Oscarstadt, cineva a vrut să ştie viitorul şi a propus chiar concursul revistei drept premieră absolută. Redacţia a respins şi această sugestie, deoarece în Marea Enciclopedie Universală, la pagina 823 a volumului 386, se află textul de faţă.”
Precizarea este năucitoare: Marea Enciclopedie Universală în 600 de volume n-a văzut lumina tiparului decât mult după concursul organizat de «Freies Leben” din Oscarstadt. Contestând, pe acest motive, decizia redactorilor de la “Viaţa liberă”, Gough s-a pomenit în judecată cu publicaţia, pierzând procesul pe baza unui precedent găsit la un caz similar, notat în Marea Enciclopedie Universală în volumul 7, pagina 305.