Enervant (7)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – Enervant sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

13.

Se reîntoarce în fotoliu, în fotoliul său: acum chiar că e timpul să găsească ieșirea din scorbura din vis. N-o găsește. Încă! Doar cine nu-l cunoaște pe Doctorul Propp își poate imagina că acesta se va da bătut. Se înserează și lui Gustav îi vine ideea – speranța fermă – că în timpul somnului, se va regăsi în scorbura copacului și visul însuși îl va scoate din coșmar. Evrica! Gustav se liniștește și privește mulțumit în jur: da, camera sa de lucru este exact așa cum a dorit-o din adolescen-ță și cum și-o dorește și astăzi. Asta chiar dacă i-a parvenit că unii ar fi răspândit zvonul cum că doctorul Propp ar avea în luxoasa sa vilă un „bârlog căptușit cu nerușinat de multe ob-iecte de patrimoniu”. Desigur doar invidia și prostia vorbesc cu acele guri! Totuși, liniștea binecuvântată care l-a cuprins după ce și-a dat seama că următorul somn va face ca visul să-l scoată din coșmar, liniștea binecuvântată a dispărut iarăși: pe de o parte, se străduie să afle cine a putut să răspândească ase-menea vorbe, pe de altă parte, primejdiile provenite de aici pot oricând să se transforme în priorități probabile, ba chiar în priorități concrete urgente. La prima întrebare este mai simplu de răspuns întrucât puțini au fost aleșii care au avut onoarea de a pătrunde în sanctuarul Maestrului. Puțini, dar – iată! – to-tuși prea mulți… Va trebui să fie și mai atent la cine-i va mai călca pragul. Gustav notează cu albastru (la prioritățile în curs de rezolvare) această nouă provocare. De fapt nu nouă, pentru că ea e mai veche, doar că abia acum și-a dat seama de ea. Al doilea punct este cel grav, adică este cel mai grav: dacă se răs-pândește în spațiul public informația cu „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, informația aceasta ar fi o adevărată invitație pentru spărgătorii specializați. Nu pentru simplii pungași, față de aceia sistemul de alarmă și Miky reprezintă garanții suficiente. Dar adevărații spărgători, spărgătorii cu vocație, cei ce apar în filmele polițiste, de aceia cum să te aperi?

Gustav simte că „adevărata ordine” îi este din nou agre-sată, grav agresată, dar, în mod surprinzător, de data asta un gând ciudat îi produce chiar satisfacție: dacă mintea îi va fi de acum ocupată exclusiv cu siguranța biroului său, a așa-numi-tului „bârlog căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patri-moniu”, coșmarul cu scorbura va vedea că a trecut pe plan se-cund și – în sfârșit – va ceda. Da, numai că, dacă mai înainte s-a uitat la ceas să vadă când va veni vremea să se culce și să se strecoare în visul salvator, acum, odată cu noua provocare, îi era limpede că nu va reuși să adoarmă prea devreme. Noua provocare o notează printre prioritățile probabile, adică folo-sind carioca albastru închis. (Bineînțeles albastru închis și nu simplu albastru, ca pentru cele „ca și rezolvate”, „aproape re-zolvate” sau „în curs de rezolvare”.) În sertarul stânga sus, are un îndrumar ce culoare să folosească pentru o anumită pro-vocare, dacă să scrie cu creionul sau cu carioca. Sau chiar cu stiloul de 4.000 de euro aflat în sertarul de la mijloc. (Obiectul în valoare de 4.000 de euro nu-i decât o firimitură din averea pe care i-a salvat-o în instanță unui ticălos de evazionist.) Dar încă nici n-a așezat carnețelul cu provocările și prioritățile sub cheie, că simte nevoia să-l scoată din nou: păi, o spargere a unor profesioniști nu poate fi în niciun caz trecută la priori-tăți probabile! O asemenea amenințare trebuie negreșit consi-derată la prioritățile concrete urgente! Oricând un asemenea pericol fiind posibil – și după zvonul mizerabil cu „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu” chiar probabil! – este evident că va trebui să ia măsurile adecvate fără nicio întârziere. O altă sarcină, pe lângă cele notate deja, o altă sarcină care nu face decât să-l abată de la „singura ordi-ne”… Enervant. Foarte enervant! Așa că taie peste cele scrise cu carioca albastră și o trece subliniat cu carioca neagră. Însă nici așa nu e mulțumit: amenințarea este cumplită. Așa că nu numai că subliniază, dar și încercuiește notița. De ce? A și uitat de ce. Ochii obosiți se plimbă pe cotoarele cărților aranjate în frumoasa, dar sobra bibliotecă, o bibliotecă așa cum trebuie să fie: iată seria Freud; din memoria sa atât de fidelă, răsare un citat: „Niciun grup de fenomene nu se pretează mai bine decât uitarea de proiecte la demonstrarea teze i că slăbirea atenției nu ajunge să explice prin ea însăși un act ratat”. Semn rău! Gândește o vreme la consecințele posibile ale acestei fra-ze: nu știe ce s-a mai adăugat slăbirii atenției în afară de obo-seală, se enervează.

Gustav simte că grijile încearcă să-l doboare. Degeaba știe toată lumea că Maestrul Propp nu poate fi doborât, sunt momente în viață când și cel mai dârz luptător intră într-o stare de nesiguranță, iar nesiguranța se poate transforma chiar în panică. Asemenea momente – adevărat călcâi al lui Achile – nu trebuie să fie lăsate la vedere, cei din jur abia aș-teaptă, știut fiind că nu există o satisfacție mai mare pentru plebe decât să asiste la prăbușirea unei statui de pe soclul ei. Gustav ia medicamentul care îl ajută întotdeauna în astfel de situații și așteaptă efectul. Stă în fotoliu și așteaptă să se liniștească.

14.

Duminică seara

De când stă Gustav în fotoliu? Doamna Propp a răsuflat mai devreme ușurată când, după atâta vreme, l-a văzut la bi-roul său. Însă acum, intrând să-l întrebe când vrea să cineze, îl găsește iar privind în gol. Dar sună telefonul. Domnul Doctor se scutură și se repede la aparatul de pe birou. Soția știe că bărbatului ei nu-i place să fie cineva de față când vorbește la telefon. Nu are niciun fel de bănuieli că la celălalt capăt al firu-lui ar putea fi o femeie. Gusti își adoră mai mult ca orice „ade-vărata ordine”, iar „adevărata ordine” este dată de tabieturi, de viața desfășurată după aceleași tipicuri, iar ea, Doamna Propp, știe că reprezintă o parte integrantă din „adevărata ordine”. Așa că e convinsă că soțul ei nu s-ar încurca extracon-jugal pentru că asta l-ar obliga la decizii în momente neprevă-zute, l-ar scoate din ritm. Doamna Propp părăsește biroul: n-a aflat când ar dori soțul ei să cineze, însă măcar a asistat la ie-șirea lui din starea îngrijorătoare de prostrație de pe fotoliu. Înainte de a închide ușa în urma ei, mai aude primele lui cu-vinte în difuzor și-și dă seama că este un client.

Da, dar nu orice client, ci chiar Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar. Chiar Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar la o oră atât de neobișnuită din weekend! (Înainte de a afla pri-cina apelului Domnului Comisar la o oră atât de nepotrivită, trebuie precizat un alt aspect al gândirii specifice Maestrului Doctor Propp: acestuia îi provoca o adevărată spaimă țârâitul telefonului. Lucru absolut firesc: niciodată nu poți ști ce vești primești, indiferent dacă mesaje îmbucurătoare sau neplăcu-te, acestea te pot pune în situația de a-ți schimba întregul program atât de bine alcătuit, ceea ce produce inevitabil bre-șe în „adevărata ordine”. Se întâmplă chiar ca o veste de mult așteptată, o veste care ar trebui să-l bucure, să-i declanșeze, chiar dimpotrivă, o enervare de neînțeles pentru cei din jur. De pildă, când i s-a transmis la telefon că domnul primar îl in-vită la „Zilele Orașului”, unde Domnul Doctor urmează să fie făcut „cetățean de onoare”, Gustav a repercutat imediat că as-ta înseamnă o după masă – chiar și o seară – „altfel”, așa că bineînțeles că s-a enervat. „Ce nevoie am eu de circul acela de rahat?” și-a întrebat soția, însă aceasta, în loc să-l înțeleagă, i-a adus aminte că nu neapărat „titlul de rahat” e important, ci posibilitatea de a discuta de pe o altă poziție cu Primarul, de a avea prilejul unei convorbiri îndelung amânate în privința problemei grădinii. (Adică domnul Primar să-i trimită omul Primăriei specialist în amenajări florale.) „Tu chiar nu-ți dai seama că nu numai după amiaza aceea – și recepția ce-i va urma – este în joc? Păi, va trebui să îmi pregătesc discursul, să mă îmbrac nu știu cum, să amân tot ce am planificat pentru data aceea?” Domnul Doctor a renunțat să mai spună că va trebui să asculte lunga dezbatere a Doamnei în legătură cum va trebui dânsa să se îmbrace și, mai ales, cum să apară copiii la festivitate. Astea toate costă timp! Un timp pierdut total in-util! „Nu mă duc! O să anunți tu că am o criză de fiere!” O ră-bufnire zgomotoasă, dar complet inutilă, poate de aceea atât de zgomotoasă: Maestrul știe prea bine că n-are scăpare, că va trebui să meargă la „Zilele Orașului”, că va trebui să-i „facă pe toți praf” cu discursul lui excepțional (bineînțeles mult mai bun decât al celuilalt personaj care va deveni „cetățean de onoare”, celebrul Roco Plau II, cvadruplul campion național de ciclism și proaspătul vicecampion mondial. Bineînțeles că se va vedea că discursul unui erudit, cum este cunoscut Doc-torul Gustav R. Propp, n-are cum să fie nici măcar comparabil cu platitudinile obișnuite ale altor laureați). Dar și pentru asta atâtea ore pierdute… Una peste alta, o perioadă întreagă de ieșire din tabieturi.

Desigur, telefonul îți poate aduce și vești mult mai neplă-cute, chiar alarmante! Ce să dorească Domnul Comisar la ora asta? Gustav are inima cât un purice. Orice apel poate fi mesa-gerul unei catastrofe, dar să te caute Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar în seara de week-end?! Degeaba relațiile dintre cei doi domni sunt bune, chiar excelente – păi, că și ofițerul știe prea bine că nu e deloc exclus să vină și pentru el momen-tul când va trebui să apeleze la celebrul avocat, niciodată nu e exclus să vină pentru oricine un asemenea mom ent! – dar să te caute Domnul Comisar Rudiger Budy-Kolbar în seara de week-end?!

Gustav face rapid un inventar: soția e acasă, dar copiii sunt oare acasă?

15.

– Mă scuzați că vă deranjez duminică seara, aude vocea lui Rudiger Budy-Kolbar, răgușită de atât fumat.

– Nu mă deranjați. Pentru mine, duminica este la fel ca oricare altă zi a săptămânii. Tocmai mă mai uitam peste un dosar pentru mâine. (Asta cu „dosarul pentru mâine” a spus-o pentru a-i da în mod elegant intrusului de știre că-l deranjea-ză. Doctorul Gustav R. Propp știe să se poarte.) Cu ce prilej am onoarea…?

– Să vedeți: mă aflu în Pădurea Stromberg la Grădina Mi-cul London împreună cu câțiva prieteni și, din vorbă în vorbă, am aflat că unul dintre convivii mei, venit tocmai din America de Sud, a fost coleg de școală primară cu dumneavoastră.

– Lumea e mică, face Gustav. („Și de ce naiba trebuie să-mi spună asta?” gândește, începând să se enerveze. „Că sigur vor-bele astea vor veni cu o continuare…”)

Și a venit și continuarea:

– Vi-l mai amintiți pe Edi? El abia așteaptă să vă mai au-dă! Și pe Dumneavoastră și pe Doctorul Glach. Dar mai înain-te, mai bine vi-l dau la telefon pe cel mai mare medic din ținu-tul nostru!

– Servus, îl aude Gustav pe Doctorul Glach, prietenul din copilărie. („Cel mai mare medic din ținutul nostru” are aceeași origine cu „cel mai mare avocat din ținut”. „Așa cum niciodată nu poți fi sigur că n-o să ai nevoie de un apărător, așa nu poți fi sigur că n-o să ai nevoie de un medic, motiv pentru care sun-teți atât de politicoși!” Asta i-a spus-o de nenumărate ori lui Glach, dar „cel mai mare medic din ținutul nostru” a râs. Doc-torul Victor Glach e prea orgolios ca să nu se simtă măgulit chiar și când e catalogat drept „cel mai mare [doar] din ținut”. Păi, lui poate îi ajunge să fie numit „cel mai mare din ținut”, dar Gustav ar fi dispus la orice oră din zi sau din noapte să se con-frunte la bară cu orice jurist! Nu doar cu unul „din ținutul nos-tru”! Auzi, „din ținutul nostru”?! Bine că nu din strada noas-tră… Dar nu are ce face și trebuie să facă față situației):

– Servus, răspunde, mă bucur să te aud.

– Ar trebui să ieși și tu dintre hârțoagele tale și să vii pâ-nă aici! Dacă vrei, îl trimit pe Raul după tine! (Raul este șofe-rul Domnului Director al spitalului – pentru că Domnul Doc-tor Director nu are carnet de conducere, așa cum nici Gustav nu are carnet de conducere. Dar Gustav nu are nici șofer, dacă n-o punem la socoteală pe Doamna Propp, mereu la datorie. El, Gustav, nu vrea să-și ia răspunderea la volan: oricând o poți păți, chiar dacă nu ai nici cea mai mică vină. Și nu numai tu o poți păți, dar poți băga în belea și pe alții, chiar și pe cei dragi. Nu, Gustav nu are nevoie de asemenea riscuri. Când a fost numit Președinte al Tribunalului, a primit și un șofer cu mașină la scară. A fost singurul regret că n-a acceptat funcția.) Când a apărut ca din lună Edi, nici vorbă să-l recunosc! conti-nuă Glach. Și am stat în aceeași bancă trei ani de zile. Eu, care nu mă pot plânge de memorie, zău că nu l -am recunoscut! Mi-cuțul nostru Edi a devenit un domn, ceva între un ambasador și un gangster. Zău, Edi, arăți fenomenal!

– Ceau, Gusti, ce te lași rugat ca o domnișoară? face Edi. Vino că-ți fac cinste cu o havană cum n-ai fumat în viața ta! Glumesc… Adică nu glumesc cu havana, ci… Hai, băiatule, că mi-e dor de tine și de toată gașca noastră! Uite, eu am cam băut, dar șoferul lui Rudiger se repede în zece minute până la tine! (Bineînțeles că și comisarul și medicul au câte o mașină de serviciu cu șofer până și în week-end la distracția de la Grădina Micul London. Și nici nu-i poți acuza de abuz pentru că și șoferii sunt băieți de băieți și n-au nimic împotrivă să mai stea și ei la o friptură specialitatea restaurantului. Și chiar da-că nu stau la masă cu șefii, sunt serviți la fel ca șefii. Iar când o să ajungă acasă, o să se plângă soțiilor cât de mult au trebuit să muncească până și duminică seara.)

– Nu-i nevoie că pot ajunge în douăzeci de minute și pe jos.

– Da, dar e mai mișto să circuli cu o mașină cu girofar. Ca Președintele țării de unde vin eu. Exact ca Președintele. Hai că vă spun o chestie de o să cădeți de pe scaun! Gata, sergentul a și pornit! (Gustav simte că începe să se enerveze: „Ăștia cred că pot să dispună oricând – chiar și duminică seara, de timpul meu?!” Și se enervează de-a binele când îl aude pe Glach spu-nând că nu crede că Gusti va veni, știindu-se că nu-i plac pă-durile. Da, acum se enervează de-a binelea și pune telefonul în furcă. Enervare de gradul II plus, aproape de gradul III.)

Un nou țârâit.