O tânără de 26 de ani de origine română, stabilită în Italia, a obținut în Marea Britanie, marele premiu englez „Victory invitational” cu două victorii consecutive la „grappling”, jiu jitsu brazilian no gi (fără gi-kimono). Bianca Roșca a concurat în categoria feminină de 65 kg și a câștigat, în ciuda faptului că cântărea cu 4 kg mai puțin (61 kg).
„Mi-am dorit enorm această victorie. Am vrut să o aduc acasă, aici la Palermo. Am câștigat două lupte prin supunere și ambele în aproximativ 40 de secunde”, a declarat Bianca Roșca pentru gds.it.
Tânăra de 26 de ani a rămas surprinsă de premiul obținut: „Nu mă așteptam, atât din cauza greutății, dar și pentru că adversarele erau destul de puternice și, evident, doreau și ele victoria”.
Concursul a avut loc pe 13 mai.
Evenimentul de la Cardiff a început la Liverpool, organizând deja turnee de mare anvergură la Londra, New Castle și Manchester. Acesta face parte dintr-un circuit care include toate marile orașe engleze.
Potrivit Giornale di Sicilia, viața Biancăi nu a fost ușoară. Medicii au descoperit că tânăra româncă avea cancer la plămâni.
Sportul a ajutat-o să depășească unele traume suferite în adolescență, pe care campioana vrea să le uite, dar și consecințele unei boli grave.
„Practic acest sport din două motive: primul pentru că am fost hărțuită când eram mai mică. Al doilea este că în urmă cu câțiva ani aveam cancer și trebuia să găsesc o modalitate de a mă debarasa de emoțiile pe care le țineam închise în mine. M-am mutat la Palermo, aici unde și mama mea este de 20 de ani. Trăiesc în Sicilia de 10 ani. Iubesc mâncarea din Palermo. Călătoresc des, dar, recunosc, doar aici mă simt ca acasă”,a spus Bianca.
În 2014 medicii au descoperit că tânăra româncă avea cancer la plămâni. Bianca și mama ei, Ionela, au pornit imediat spre Milano după aflarea diagnosticului pentru o vizită medicală mai detaliată, de specialitate, iar rezultatul a fost dramatic:
„Medicul mi-a spus că dacă nu mă operez îmi mai rămân două săptămâni de trăit. Astfel au intervenit de urgență, erau 20 de medici în sala de operații”, a povestit conaționala noastră, potrivit Rotalianul.
Pentru a-i salva viața, doctorii au fost nevoiți să-i îndepărteze un plămân, dar lupta ei nu se terminase încă. A trebuit apoi să lupte cu cancerul ani la rând, până când, în cele din urmă, a reușit să-l învingă.
Bianca deține deja centura de la „War submission”, cel mai important eveniment de Grappling profesional din Italia, pe care l-a câștigat la Siena în decembrie anul trecut.
Ea a spus că își dorește să devină campioană mondială.
„fenomenul sportiv”
e un cancer al societatii.
hai Nadia,
hai ca se poate!
(de ce sa nu se poata?)