Preşedintele rus Vladimir Putin a fost printre primii care l-au felicitat duminică, 28 mai, pe Recep Tayyip Erdogan pentru realegerea sa la conducerea Turciei, evocând un „rezultat logic” care oferă „dovada clară” a sprijinului popular pentru politica sa.
„Victoria în aceste alegeri este rezultatul logic al muncii dumneavoastră devotate la conducerea Republicii Turce, o dovadă clară a sprijinului poporului turc pentru eforturile dumneavoastră de a întări suveranitatea statului şi de a urmări o politică externă independentă”, a indicat Putin, potrivit declaraţiilor publicate pe site-ul Kremlinului și citate de Agerpres.
Premierul ungar Viktor Orban l-a felicitat Recep Tayyip Erdogan pentru victoria acestuia în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Într-un mesaj pe Twitter, premierul ungar a salutat „victoria electorală incontestabilă” a lui Erdogan.
Viktor Orban este astfel al doilea sau al treilea lider care-l felicită pe Erdogan pentru câştigarea unui al treilea mandat prezidenţial.
Primul care a transmis un astfel de masaj este emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani. Între timp, un mesaj de felicitare a venit şi din partea premierului libian, Abdul Hamid Dbeibeh.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a felicitat duminică pe Recep Tayyip Erdogan pentru realegerea sa ca preşedinte al Turciei, spunând că „Franţa şi Turcia au provocări imense de depăşit împreună”.
Printre aceste „provocări”, preşedintele francez citează, pe Twitter, „revenirea păcii în Europa, viitorul Alianţei noastre euro-atlantice, Marea Mediterană”.
„Împreună cu preşedintele Erdogan, pe care îl felicit, vom continua să mergem înainte”, a adăugat şeful statului francez.
De asemenea, cancelarul german, Olaf Scholz, i-a adresat felicitări lui Erdogan pentru realegerea sa la preşedinţia ţării, afirmând că Turcia şi Germania sunt „aliaţi apropiaţi”, ale căror „popoare şi economii sunt profund legate”.
„Felicitări preşedintelui Erdogan. Împreună dorim să facem să avanseze agenda noastră comună cu un nou elan”, a scris cancelarul Scholz pe Twitter.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Recep Tayyip Erdogan pentru realegerea la conducerea Turciei, exprimându-şi „speranţa consolidării legăturilor dintre cele două ţări şi a cooperării lor pentru securitate şi stabilitate în Europa”.
„Sperăm în consolidarea pe mai departe a parteneriatului strategic pentru binele celor două ţări, precum şi întărirea cooperării noastre pentru securitatea şi stabilitatea Europei”, a declarat Zelenski pe Twitter.
Recep Tayyip Erdogan a fost reales cu 52.14% dintre voturile exprimate, potrivit Înaltului comitet electoral al Turciei.
Faptul ca taratoarele noastre securiste si politice asteapta semnalul verde de peste balta sau briusel, ca sa stie, ce sa scrie in mesajul catre erdogan arata jegosenia politicii noastre externe data pe mana a doi antiromani -unul sas si altul evreu Pe decoratul alogen, hell vig nu il mai pun la socoteala