În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.
În noaptea aceea ai trăit un vis pe care l-ai povestit a doua zi colegilor. Nu era un vis nou, l-ai mai trăit de câteva ori în viaţă. Acum însă ai încercat să-i găseşti semnificaţii. Se făcea că o nenorocire mare ameninţa pământul, că un meteorit uriaş urma să-l lovească, să-l distrugă. Avioane speciale strămutau oamenii într-un spaţiu de refugiu. Tu aşteptai ultimul transport, asigurându-ţi-se ultimul loc. Când să te urci, ai văzut o femeie întârziată. I-ai cedat locul, rămânând pe pământ. Avionul a plecat, ultimul avion, şi ai rămas singur, singur de tot. Nişte bătăi ritmice şi regulate au acompaniat acest vis. Multă vreme ai crezut că-ţi auzi propriul tău puls, apoi ai realizat că auzi nişte paşi. Ai mai visat multă vreme, dar paşii aceia înfundaţi nu te-au slăbit până ce nu te-ai trezit.
*
În anii aceia, preocupaţi mai ales de industria de război, au apărut în câteva puncte ale globului institute specializate în valorificarea Efectului P, armate întregi de oameni ocupându-se de acest fenomen. Pentru toată lumea şi mai ales pentru duşmanii săi, în lunile acelea se ştia că Poolo îşi mulge vaca sa de aur.
Într-o zi primi o scrisoare respectuoasă din partea unei fabrici din Suedia: era rugat să-şi dea cu părerea de ce o linie tehnologică nou introdusă şi bazată pe Efectul P se încăpăţânează să nu funcţioneze. Domnii din Göteborg precizau că preţul pentru verificarea documentaţiei îl va fixa domnul doctor Poolo însuşi, dânşii fiind desigur perfect conştienţi de sacrificiul imens pe care-l solicită de la un om atât de ocupat cu probleme de cea mai mare importanţă pentru întreaga omenire, dar un prim contact cu ţara care cu siguranţă că îi va conferi în viitorul apropiat Premiul Nobel… etc, etc.
Numai că domnul doctor era preocupat pe vremea aceea cu contemplarea unui bontzai şi plicul rămase nedeschis.
Peste o vreme sosi o a doua scrisoare din Goteborg. De data asta apelul era mai mult disperat decât patetic, întreprinderea suferind pierderi însemnate. Doi profesori universitari care au verificat documentaţia s-au arătat neputincioşi.
Poolo era în general scrupulos cu răspunderile pentru-că îi plăcea să primească o corespondenţă cât mai bogată. Aşa că începu să studieze documentaţia. Se uită la început superficial peste diferitele calcule, apoi luă hârtie şi creion şi începu să revizuiască, după care se încuia în birou să lucreze. Eră tot mai furios pe măsură ce nu găsea greşeala, furia care îl cuprinde pe orice contabil când, deşi a refăcut de nenumărate ori socotelile, totalul se încăpăţânează să fie mai mare la debit decât la credit, timpul trecând şi mica greşeală ascunzându-se tot mai adânc o greşeală desigur la nivelul lui doi ori doi care trece mereu măi neînsemnată cu cât stereotipia erorii efectuate se statorniceşte mai solid prin nenumărate reluări ale aceleiaşi revizuiri defectuoase.
Şi cum Poolo n-a fost niciodată încântat să facă muncă de rutină prea multă vreme, verificatul şi reverificatul acesta îl exaspera tot mai mult pe măsură ce-şi dădea tot mai evident seama că se află într-o fundătură din care calculul mărunt nu-l va putea scoate niciodată.
Vru să încredinţeze totul unor colaboratori verificaţi, oameni cu care lucra de multă vreme şi care, terminau ideile pe care el le schiţa în linii generale, dar ştia că nici asta n-ar fi dus niciunde pentru că n-avea niciun temei să se îndoiască de munca depusă de specialiştii suedezi şi de cea a universitarilor chemaţi în ajutor. Dar dacă nu era vorba de o greşeală de calcul sau de una de execuţie, atunci de ce nu funcţiona linia tehnologică atâta vreme cât Efectul P făcea minuni în toate locurile în care a fost folosit?
După două zile de muncă intensă, Poolo hotărî să-şi dea un răgaz. Îşi chemă colaboratorii pentru a mai verifica şi ei o dată tot proiectul şi în timpul acesta, în lipsa hârtiilor, el încerca să găsească soluţia culcat pe spate în dormitor.
În linişte, hotărî să plece de la două posibilităţi: fie că s-a greşit undeva la calcule, fie că Efectul P nu este formulat corect. Se excludea de la început posibilitatea incorectitudinii sale totale pentru că zeci de alte întreprinderi reuşiseră să-l aplice cu rezultate strălucite, cazul cercetat fiind deocamdată singurul în care Efectul P nu se producea acolo unde era aşteptat.
Dar pe măsură ce trecea timpul şi Poolo nu găsea nicio explicaţie de ce fabrica de lîngă Goteborg nu poate produce, dispoziţia savantului devenea tot mai neagră. Fusese picătura care umpluse paharul. Refuză să mai stea de vorbă cu cineva, se considera un mare ratat şi într-una dintre puţinele discuţii pe care le avuse în acele zile devenite săptămâni a lansat, la furie, că tot Efectul P nu este decât o tâmpenie, că el nici nu există. Pornind de aici, începu să nege tot ce a făcut şi bineînţeles şi tot ce au realizat şi alţii înaintea lui.
Pe urmă se apucă de reformulat Efectul P, dar nu-i reuşi. Începu să-i caute punctul vulnerabil şi, uitând de toate aplicaţiile reuşite, putu să-l demonstreze. În clipa aceea răsuflă uşurat: Efectul P nu mai exista.
Zilele următoare declaraţiei lui Poolo cum că Efectul P n-ar exista au fost zilele care l-au fixat ireversibil într-un anume fel în conştiinţa lumii.
Contextul politic era foarte grav: ne aflam în plin război mondial. Au apărut imediat variante după care savantul ar fi găsit un subterfugiu naiv pentru a feri o invenţie epocală de posibilitatea de a fi folosită în scopuri militare de către inamici. (În treacăt fie spus, Efectul P n-a foat utilizat nicio clipă până atunci de către industria de război şi prima consecinţă a negării sale de către Poolo a fost că în toate taberele au început să se facă experienţe intensive pentru încorporarea lui în armele timpului. Atunci şi mai târziu s-a bătut multă monedă pe faptul că Poolo şi-ar fi distrus cu bună-ştiinţă invenţia numai pentru ca ea să nu ajungă obiectul unor arme de distrugere în masă, fiind asemănat în lumina aceasta cu Nobel, care însă ar fi trăit din plin tragedia folosirii nefaste a descoperirii dinamitei (!). Adevărul este că Poolo nu a participat la experienţe militare, aşa cum n-a mai participat o vreme la nimic ce era legat de Efectul P, pentru simpla raţiune că era convins că Efectul P era rodul unei erori săvârşite de el însuşi.)
În perioada aceea s-a întâmplat un lucru foarte interesant atât în legătură cu Poolo cât şi cu mulţimea care urmărea mai de aproape sau mai de departe activitatea sa: Poolo devenise vrăjitorul apt să facă la dorinţă din alb negru şi din negru alb, apt să demonstreze azi că doi ori doi fac patru şi mâine că doi ori doi fac cinci. O mulţime de caricaturi îl arătau pe savant cu coarne şi coadă, străduindu-se să demonstreze că nu există un lucru evident din faţa lui sau făcând ca acest lucru evident să nu mai existe. Fostele relaţii reuşeau să-l apere, cel puţin deocamdată de atacuri şi mai violente, pentru că în perioada aceea, orice s-ar fi afirmat despre el îşi găsea într-o parte sau în alta destui susţinători fanatici.
Revelaţiile lui Poolo nu s-au terminat. Le-a spulberat şi ultima iluzie domnilor din consiliul de administraţie al fabricii de lângă Goteborg: nu a fost nevoie ca ziarişti de mâna a doua să se întrebe cu emfază pe multe coloane de ziar cum de nu există un efect care şi-a dovedit viabilitatea în cazul atâtor şi atâtor aplicaţii importante, Luând la rând toate documentaţiile pe care le mai avea la îndemână, Poolo începu să străbată drumul invers al realizării lor şi în câteva cazuri reuşi să demonstreze adevăratele principii pe care se bazau aceste invenţii şi îmbunătăţiri tehnologice. În alte cazuri însă, în cele mai multe, lucrurile păreau inexplicabile chiar şi pentru el: în diferite puncte ale globului existau fabrici care continuau să producă pe baza efectului descoperit de el, efect pe care apoi l-a demonstrat drept nerelevant, dar care acţiona netulburat şi victorios în continuare. Acesta a fost momentul când şi-a formulat celebra teză care susţinea că erorile reprezintă halte invizibile ale cunoaşterii, teză de care, apoi, nu s-a mai despărţit o viaţă întreagă.*
Vezi şi Poolo, Bazele ştiinţelor, vol. I (şi singurul apărut vreodată). Editura pentru ştiinţă, 1966
