În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.
Partea a doua
DIAVOLUL OMENIRII INFINITE
1
Prin poştă le sosi câte un plic prin care erau chemaţi să se prezinte a doua zi la un birou dintr-o stradă vecină clădirii în care se făceau testările.
Dar ei primiră vestea fără prea mare entuziasm. O aşteptaseră de prea multă vreme şi dorinţa li se tocise. Chiar se şi întrebaseră, cu toată seriozitatea, dacă mai avea rost să se ducă acolo unde au fost solicitaţi, gândindu-se fiecare dintre ei că n-ar fi exclus să fie supuşi din nou la alte teste, lucru pe care simţeau că nu l-ar mai putea suporta.
Totuşi, a doua zi se întâlniră în apropierea locului în care au fost convocaţi, dar mai zăboviră câteva minute într-un mic bar aflat vizavi de adresa care le-a fost indicată în scrisoare. Acolo, în acel mic bar, la o cafea, au hotărât să nu mai accepte absolut nimic, nicio colaborare până ce nu li se va înlesni o întâlnire cu cineva oare să fie în măsură să le dea lămuririle pe care le aşteptau de atâta vreme. Doar bătrânul avu ceva de comentat, dar renunţă şi el foarte repede la rezervele sale.
Traversară strada şi fură îndrumaţi spre un birou care aparţinea unui institut de cercetări fizice şi biofizice, după cum putură citi de pe firmă. Aici fură îndrumaţi spre un funcţionar care se prezentă drept director adjunct al institutului, fură trataţi cu cafele şi li se explică, sumar, că a sosit timpul ca cei doi desemnaţi prin teste să-şi înceapă serviciul. Ceilalţi doi trebuiau să fie pregătiţi să le ia primilor oricând locul.
— Ce serviciu? întrebară cei patru.
— A! Nu vă speriaţi… la prima vedere vi se va părea un lucru foarte simplu, dar − nu v-o ascundem − cu timpul vi se vor dezvălui anumite greutăţi…
— Ce fel de greutăţi?
În loc de răspuns, fură conduşi într-o sală mai mică în care se afla un vast pupitru de comandă, o mulţime de contoare şi două manete.
— Vi se va face un instructaj amănunţit în legătură cu modul în care va trebui să acţionaţi asupra acestor două pârghii. Nu e mare lucru. În două zile, maximum în două săptămâni, vă veţi putea prelua funcţiile.
Alături de această încăpere se afla o vastă terasă cu flori. Din loc în loc erau aşezate confortabile fotolii de răchită. Bătrânul privi terasa clin uşă, furat de privelişte, parcă fără a mai fi interesat de discuţia din jur.
(Nu ştiu de ce, dar terasa aceea cu vegetaţia atât de ireală cocoţată la nivelul cinci − sau şase? − al unei clădiri care nu arăta nimic deosebit pe dinafară, lumina nefirească şi aromele puternice, dar deloc supărătoare care o învăluiau, totul mi se părea una dintre zămislirile atât de stranii ale lui Poolo. Era de parcă Poolo însuşi ar fi respirat prin florile exotice în care s-ar fi împrăştiat „infinităţile sale de lumi”. într-un mod indefinibil; pe terasă prezenţa lui era covârşitoare. Mi-era şi teamă, simţeam şi ură, dar eram şi fericit. Era ca şi cum aş fi fost din nou în preajma lui.)
— La început o să vi se pară nefiresc de simplu totul, continuă să le explice directorul adjunct. Pe urmă însă…
— Nu vă supăraţi, începu fostul şofer de curse, după ce se reîntoarseră în cabinetul directorului adjunct, nu vă supăraţi, dar noi am vrea să ştim pentru ce am fost selecţionaţi, la ce au folosit migăloasele teste la care am fost supuşi, de ce am fost noi cei aleşi şi în primul rând la ceva folosi munca pe care doriţi s-o îndeplinim.
— Cam multe întrebări…. făcu şeful gânditor.
- Bănuim, continuă acum fostul funcţionar, bănuim că vom fi angajaţi pentru o perioadă nedeterminată. Vrem să ştim şi noi în ce intrăm. Testele dumneavoastră ne-au învăţat cel puţin atât că nu ne mai convine să facem un lucru al cărui scop final să nu-l cunoaştem în amănunţime.
