Criza constituțională în Polonia s-a agravat joi seara, când președintele țării Andrzej Duda a respins o decizie a Tribunalului constituțional, transmite AFP.
Într-un mesaj televizat, președintele și-a menținut poziția de a primi jurământul a cinci judecători aleși de partidul Dreptate și Justiție (PiS) prin voința de a „pune capăt certurilor inutile care subminează cele mai importante instituții ale statului”.
Andrzej Duda nu a făcut nicio referire la decizia Tribunalului constituțional care tocmai îi amintise obligația sa constituțională de a primi „în cel mai scurt termen” jurământul altor trei judecători aleși de parlamentul precedent, ceea ce el refuzase să facă.
În schimb, liderul polonez a anunțat lansarea lucrărilor vizând ‘noi principii pentru alegerea judecătorilor și pentru funcționarea Tribunalului constituțional’, invitând opoziția și experții în drept constituțional să participle la ele.
Mai mulți juriști, între care și profesorul Jan Zimmermann, fostul îndrumător al lui Andrzej Duda pentru teza de doctorat în drept la Cracovia, i-au reproșat că a „încălcat Constituția în mai multe rânduri”.
Criza se declanșase pe fondul rivalității între PiS, condus de Jaroslaw Kaczynski, și Platforma civică (PO), de orientare centristă și aflată în opoziție, care se acuză reciproc că vor să introducă în Tribunal judecători care să le fie favorabili.