Laurențiu Reghecampf a declarat, vineri, în prima sa conferință de presă de la instalarea în funcția de antrenor principal la echipa de fotbal Steaua, că obiectivul din acest sezon este câștigarea campionatului.
Va fi o foarte mare provocare ținând cont de distanța de 10 puncte care o desparte pe gruparea roș-albastră de liderul clasamentului, Astra Giurgiu, a spus Reghecampf.
„Este o situație dificilă la echipă, dar acum ne gândim mai mult că reducem distanța față de Astra și să vorbim mai puțin. Conflictele și dialogurile la distanță nu își au rostul. Avem nevoie de puncte pentru că obiectivul nostru este câștigarea campionatului. Credem că se poate realiza și vom lupta până la capăt pentru el. Suntem optimiști că această diferență de puncte se poate remonta deoarece avem un lot valoros”, a spus Reghecampf.
Ultima oară la Litex Loveci, tehnicianul a afirmat că nu ar fi acceptat să se întoarcă în campionatul intern la o altă echipă în afară de Steaua. „Sunt bucuros că am revenit la Steaua, MM (n.r. — Mihai Stoica) o să fie cât de curând lângă noi și o să refacem acel trio de succes (n.r. — împreună cu finanțatorul Gigi Becali) de acum ceva timp. Am ales să mă întorc pentru că Steaua reprezintă pentru mine foarte mult. Echipa trece printr-o perioadă grea și o să fie o provocare foarte mare pentru mine pentru că în ultimii patru-cinci ani Steaua nu a fost niciodată la o distanță așa de mare de primul loc.
Apoi am revenit și pentru a fi alături de familie. Oricum, eu nu m-aș fi întors în campionatul intern la o altă echipă. Nu știu dacă a fost mai ușor primul meu mandat. Niciodată la Steaua nu e ușor, poate că acum e un pic diferit pentru că există această diferență de puncte în clasament”, a menționat el.
Antrenorul Laurențiu Reghecampf a semnat, joi, un contract valabil pe două sezoane și jumătate cu Steaua București.