EFECTUL P (60)

Opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House

EFECTUL P (60)

Opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House

Labirintul: ca să ajungi la Poolo, trebuia să parcurgi un labirint niciodată identic: atât la biroul lui, cât şi acasă, aveam de nenumărate ori impresia că încurc coridoarele sau că mă rătăcesc prin atât de cunoscutele străzi care duceau spre locuinţa sa. Uneori chiar mă rătăceam.

Dar întotdeauna, după ce-l găseam, aveam impresia că am parcurs vechiul şi neschimbatul itinerar.

Alţii, mai pe ferite, mai în glumă, îmi mărturiseau că se întâmpla să-l caute, dar că-i rătăceau mereu adresa. Nimeni n-a avut curajul să recunoască franc în faţa mea că a încurcat drumul. Îi oprea o stânjeneală imposibil de înlăturat şi chiar şi teama de a nu fi crezuţi.

O vreme am crezut că Tudu este un rebut al îndemânării lui Poolo. A râs cu poftă când i-am spus. (Râsul lui cam grosolan.)

Una dintre vizitatoarele care obişnuia să vină din când în când pe terasa unde vă cheltuiaţi voi timpul liber, era o femeie de vreo patruzeci de ani, medic, mamă a doi copii. În încercarea de a vă lega din nou cât mai strâns de viaţă, nişte psihologi au căutat informaţii şi fotografii vechi de-ale soţiei tale şi, selectând femei care să-i semene cât mai mult fizic şi, pe cât posibil, şi psihic, ţi le-au împins în faţă. Dar efectul nu a fost cel pe care l-au scontat, fie din pricină că respectivele femei nu-ţi reaminteau suficient de fosta iubită, fie că amintirile erau prea vechi şi un instinct de apărare te făcea să nu doreşti să trăieşti din nou momentele triste care au existat alături sau după cele plăcute, tu fiind poate şi prea obosit pentru a o lua de la capăt. Oricum, reacţia a întârziat să apară. Odată cu aceste femei, venite cu toate pretextele imaginabile, şi-a făcut apariţia şi această doctoriţă care trebuia să-ţi ia zilnic pulsul, tensiunea şi alte teste de uzură. Pe ea o tratai cu bunăvoinţă. De aceea doctoriţa a fost rugată să-şi prelungească vizitele cât mai mult.

(Stăteaţi împreună şi de undeva, de foarte departe, răzbătea mereu până la tine un miros ciudat şi uitat, foarte proaspăt. Şi simţeai parcă şi adierea vântului care te-a mângâiat doar în copilărie. Mergeai pe vremea aceea cu fratele tău mai mare pe stradă, în fiecare dimineaţă acelaşi drum, şi aerul curat de vară vă înconjura aşa cum nu v-a mai îmbrăţişat niciodată de atunci.) Într-o zi, după ce v-aţi cunoscut deja suficient de bine, ai întrebat-o cu ce fel de parfum îşi dă şi ea ţi-a mărturisit că nu foloseşte niciunul. (Cu vreo douăzeci şi cinci de ani în urmă ai încercat să descrii senzaţia aceea pierdută în copilărie, ai încercat să introduci episodul într-un reportaj, dar te-ai chinuit câteva zile de pomană. Şi, în afară de pierduta senzaţie de uşurime şi sănătate, odată cu noua ta prietenă reveneau din aceleaşi golfuri pierdute imagini de străzi, ziduri şi garduri, imagini pline de detalii incredibil de exacte.)

 

— Mă simit, iartă-mă că-ţi spun asta, în prezenţa dumitale, asemenea unui om foarte istovit care găseşte un pat moale şi − în special asta e!,− un aşternut foarte proaspăt. E o prostie, nu?

Ea zâmbea, gândindu-se că niciunei femei nu i s-a făcut încă o asemenea declaraţie de dragoste.

(Deşi extraordinar de exacte, detaliile nu puteau reconstitui, în creierul tău muncit, întregul şi aţunci când ai încetat să-l cauţi, o stare de deplină linişte te înconjura ori de câte ori era ea de faţă. Ei n-ai îndrăznit să-i spui mai mult decât i-ai spus, dar îţi venea să-i strigi că în prezenţa ei nu-ţi aminteai doar, dar chiar şi simţeai cât se poate de concret boarea pierdută în copilărie, conştiinţa faptului că te afli perfect odihnit, iar în gură îţi apărea un gust persistent de oţel rece, proaspăt, de parcă ai bea apă de izvor şi parcă şi mâinile care odihneau pe braţele şezlongului strângeau nu stinghia de lemn ci o creangă vie şi puternică. Crâmpeie de întâmplări imposibil de pus în cuvinte acompaniau aceste amintiri, uşi care se deschideau şi în prag apărea parcă cineva sau în orice caz oferind nerăbdarea nebună a clipei în care va apărea cineva aşteptat sau garduri verzi cu multe fructe ale copilăriei pe lângă care se derulau cu o viteză incredibilă nenumărate alte secvenţe percepute în respectivele fracţiuni de secundă şi părăsite pentru următoarele fracţiuni de secundă în care se petreceau alte minuni, dar resimţite intens şi deplin în scurta lor viaţă.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.