Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat, marți, pentru Agerpres, că SRI avea cunoștință de activitatea de autoradicalizare a tânărului din Craiova suspectat de propagandă jihadistă.
”Aveam cunoștință de activitatea de autoradicalizare a lui și am furnizat toate informațiilor pe care le-am avut autorităților competente, respectiv DIICOT, care a preluat cazul. În acest moment, fiind ancheta în desfășurare trebuie să ne abținem de la orice comentariu, noi, SRI, dar o să dăm un comunicat oficial la un moment dat”, a spus Ovidiu Marincea.
Un adolescent de 17 ani din Craiova a fost ridicat de procurorii DIICOT pentru că ar fi făcut în spațiul virtual propagandă jihadistă, scrie sursa citată.
Suspectul ar fi accesat mai multe site-uri din mediul online şi ar fi reuşit să se radicalizeze, adoptând doctrina Daesh.