În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House
1. O bibliografie a lucrărilor lui Poolo în forma ei completă ar fi pur şi simplu dezastruoasă din toate punctele de vedere. Prolixă, partea care nu este strict ştiinţifică are şansa de a intra în mare parte în uitare. (Printre altele, Poolo a scris şi o lungă nuvelă, „Viaţa fotbalistului Dumitrescu”, încercare din fericire nepublicată.) Comisia de valorificare a moştenirii lui Poolo, comisie pe care am condus-o până la apariţia volumului doi, se află în faţa unor probleme pe care nu-mi pot da seama cum le va soluţiona. Proiectul „Operelor complete” mi s-a părut din prima clipă păgubos din toate punctele de vedere.
2. Şi, pe urmă, vechea dilema: „Nimic nu-i întâmplător: dacă s-a întâmplat, înseamnă că trebuia să şi se întâmple.”
„Totul e întâmplător: o cauză poate să aibă sau nu un efect anumit. Sau poate să fie lipsită de orice efect.”
Şi Poolo la fel de puternic în ambele premize, aproape după bunul său plac. Câteodată simultan. Necontrazicându-se s-a satanizat. Altă explicaţie n-am.
6
„Viaţa este o curbă, a spus odată Poolo, şi dacă o întinzi prea mult…”
„Se rupe”, ai spus.
„Nu, se transformă în altceva”, ţi-ai amintit că a afirmat atunci el.
Şedeai mai departe în fotoliul de nuiele şi banda se derula „repede înapoi”.
Simţurile tale au perceput vag cum undeva s-a deschis o uşă, ai auzit câteva glasuri, apoi ai revenit la linul tău zbor spre adâncuri.
„Mâna” ce căuta parcă un anumit punct de pe „bandă” opri pentru câteva clipe la o secvenţă din timpul testărilor, amintindu-ţi de nişte discuţii semioficiale cu reprezentanţii Institutului, una dintre puţinele la care ai avut acces mai mult decât ceilalţi candidaţi, luându-se în considerare prestigiul vechii tale prietenii cu Poolo. Ţi s-a sugerat atunci drept condiţie de bază pentru succesul experimentului ca cei reuşiţi să nu aibă legături a-fective puternice recente şi tu însuţi ai dat cu acele ocazii câteva informaţii în acest sens. Pe vremea aceea, evenimentele se petreceau într-un consens general, după care lucrul cel mai important era experimentul însuşi şi convingerea că totul trebuia subordonat acelui comandament. În acelaşi scop au fost organizate întâlnirile săptămânale la restaurante, întâlniri la care candidaţii erau invitaţi să-şi aducă şi apropiaţii. Şi cam tot pe atunci au apărut şi susceptibilităţile împotriva ta din partea colegilor.
Ai lucrat pe ascuns, ai făcut rău, ai făcut şi un mare rău, dar „nu poţi face bine fără a face şi rău, contând doar bilanţul” (Poolo), lucru în care n-ai crezut niciodată, dar pe care l-ai acceptat ca pe un panaceu, asemenea atâtor alţi oameni. Iar impresiile…
Aceeaşi morală: o întâmplare pe care ai aflat-o în timpul războiului şi în care era vorba despre doi tineri care au trebuit să ducă acasă câte o sticlă cu laptele atât de preţios în acele vremuri. Aveau fraţi mici şi laptele acela era de neînlocuit. În drumul lor au dat de nişte golani care i-au înjurat de mamă. Unul a fugit ca un laş, celălalt a ripostat ca un viteaz, n-a suportat jignirea, a pedepsit vinovaţii, dar în încăierare a spart sticla. Ei? Care a procedat mai bine? Că despre eficienţă… Ai folosit această întâmplare într-o povestire, dar n-ai reuşit să afli nici măcar tu răspunsul.
Aici „banda” pendula când înainte, când înapoi şi nu mai erai în stare sa reconstitui o cronologie exactă a faptelor, amintirile mai uşoare sau mai grele ascultând de o altă gravitaţie în căderea lor necontenită din norul care înconjura propria ta prăbuşire.
O credinţă fanatică îţi structura în perioada aceea acţiunile, credinţă dobândită poate şi din nevoia de justificare a lunilor petrecute în camerele de testare. Mulţi dintre cei care au rămas să continue acele testări simţeau la fel. Fanatismul pe care abia acum îl simţeai inoculat (şi) prin pregătirea aceea atât de migăloasă a experimentului era totodată şi unul dintre scopurile lungilor trieri.
