Premierul francez Manuel Valls a avertizat vineri, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor regionale, că o victorie a Frontului Naţional (FN, extremă dreapta) în acest scrutin ar putea conduce la un „război civil”, relatează Mediafax în pagina electronică, transmite Reuters.
Partidul lui Le Pen o obţinut victoria în primul tur în şase dintre cele 13 regiuni franceze, dar este dat ca perdant de mai multe sondaje de opinie în Nord-Pas-de-Calais şi Provence-Alpes-Côte d’Azur.
„Ne afăm într-un moment istoric, deoarece, în fond, ţara noastră are două opţiuni: există o opţiune a extremei drepte care, în fond, promovează disensiunea, iar această disensiune poate conduce la război civil. Există şi altă viziune, cea a Republicii şi valorilor, care este unitatea. Nu ignor dificultăţile cu care se confruntă compatrioţii mei (…), cunosc suferinţa multora dintre compatrioţii noştri, dar nu doar vorbind despre aceste suferinţe putem avansa, exploatându-le, ci oferind răspunsuri”, a declarat Valls pentru postul France Inter.
„Trebuie să oferim aceste răspunsuri nu luni, ci până duminică, în regiunile în care stânga poate învinge. Există nouă regiuni din 12 în Hexagon, patru regiuni peste mări, plus Corsica, în care stânga este unită şi poate învinge. Nu vorbim suficient despre acest lucru”, a mai spus premierul.