Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ea este acuzată că ar fi încercat să influenţeze şi să şantajeze martori în dosarul în care este cercetat fiul ei.
Conform procurorilor, din cercetări a rezultat faptul că, în mod conştient şi deliberat inculpata ”a exercitat presiuni de natură să constrângă moral o persoană, pentru a o determina să nu dea declaraţii de martor sau să facă declaraţii mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa privind săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”.
În dosar este cercetat şi tatăl şoferului, sub control judiciar, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
La percheziţiile efectuate în locuinţa sa, anchetatorii au descoperit mai multe cartuşe.
Tuasu Antonel Mugurash ROGulescu foloseste drogangeala la devierea ideilor din societatea romana ? ceausescu a murit prea devreme, daca avea un filosofard ubebizd care sa-i justifice actiunile coordonate de acest oROGulezculapte, mai murea el la zid ?