Update Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy a câștigat alegerile legislative organizate duminică în Spania, dar fără a obține majoritatea locurilor din Parlament, potrivit AFP, care citează un exit-poll realizat de televiziune publică,
Partidul lui Rajoy ar fi obținut 26,8%, fiind urmat de formaţiunea antiausteritate Podemos (stânga), cu 21,7%, şi de Partidul Socialist, cu 20,5%.
Potrivit exit-poll-urilor citate de Reuters, preluată de Agerpres, conservatorilor lui Mariano Rajoy le-ar lipsi între 52 și 62 de locuri pentru a obține majoritatea în parlamentul de 350 de locuri, ceea ce înseamnă că vor trebui să intre în alianță cu un alt partid pentru a guverna în următorii patru ani. Conform acestor sondaje, socialiștii ar fi de fapt pe locul doi ca număr de mandate.
Potrivit EFE, Partidul Popular va putea conta pe 114-118 locuri, PSOE (socialiștii) — 81-85, Podemos — 76-80, iar Ciudadanos — 47-50.