Premierul Benjamin Netanyahu va rămâne în funcție atât timp cât va fi bombardată Fâșia Gaza, poate o lună sau două, spun surse din serviciile secrete israeliene, citate de jurnalistul American Seymour Hersh. Acesta din urma scrie că Netanyahu este un cadavru politic ambulant în acest moment, din cauza unor decizii catastrofale luate în ultima perioadă în privința grupării Hamas.
”Atacul Hamas a fost rezultatul direct al deciziei lui Bibi de a permite unui grup de coloni israelieni din Cisiordania să celebreze sărbătoarea Sukkot, în ciuda protestelor din partea comandanților militari”, scrie Seymour Hersh. Organizarea sărbătorii din Cisiordania a necesitat sporirea considerabilă a forțelor de securitate, din cauza ciocnirilor frecvente dintre palestinieni și israelieni din ultimele luni, după instalarea guvernului de coaliție dintre Likud și partide naționaliste și ultrareligioase. Asigurarea securității pentru ziua de 6 octombrie a făcut necesară mutarea în Cisiordania a doua dintre cele trei batalioane care păzeau frontiera de 50 de kilometru cu Fâșia Gaza. Hamas a speculat această breșă de securitate.
Apoi, citând aceleași surse din serviciile israeliene, Hersh scrie că Netanyahu a riscat cu strategia sa de a submina Autoritatea Palestiniană (moderata, dominată de organizația Fatah, în Cisiordania), oferind sprijin indirect radicalilor Hamas. ”A fost încheiată o înțelegere cu Qatarul, care a început să trimită sute de milioane de dolari conducerii Hamas. Bibi era convins că banii Qatarului îi vor asigura controlul asupra Hamas”. În plus, Netanyahu ar fi decis să permită grupării Hamas să deschidă ocazional focul asupra Israelului și a permis intrarea în Israel pentru 17.000 de palestinieni din Gaza, pentru a-și căuta locuri de muncă. ”Au ajuns să lanseze rachete asupra sudului Israelului și au dreptul să lucreze în Israel, spre deosebire de cei aflați sub Autoritatea Palestiniană. Netanyahu și-a asumat acest risc”.
O mulțime de analize arată că Hamas nu putea lansa un asemenea atac decât după luni de zile de pregătire. Mutarea a două treimi din forțele israeliene în Cisiordania (vom vedea, mai jos, că alte surse arată că paza frontierei cu Gaza este asigurată de nouă batalioane, nu de trei) nu putea fi anticipată de Hamas decât în cazul în care ar fi avut informații din interiorul guvernului israelian. În plus, Egiptul a făcut public faptul că avertizase Israelul cu privire la un atac de amploare al Hamas.
În acest moment, se fabrică un consens privind atacul Hamas – a fost rodul unui eșec de proporții al serviciilor secrete israeliene. Însă nu este vorba doar despre intelligence, ci și despre paza propriu-zisă a frontierei cu Fâșia Gaza. Armata israeliană folosește pentru asta cele mai avansate sisteme din lume – sateliți, drone, camere. Atât de mult să fi contact disputele politice pe marginea reformei justiției încât toate măsurile de Securitate să fi fost ignorate? S-a concentrat oare guvernul doar asupra Ierusalimului și a uitat de Fâșia Gaza?
Dincolo de aceste întrebări, rezultatul este un război între Israel și Hamas, peste o mie de victime în rândul civililor israelieni, peste o mie de victime (până acum) printre palestinieni și promisiunea guvernului Netanyahu de a distruge gruparea Hamas.
Mai jos, redăm postarea pe platformele social media a unui comandant militar israelian care s-a ocupat de securitatea la granița cu Fâșia Gaza. Maiorul Yoram Erez sugerează că este imposibil ca întregul sistem de securitate al Israelului să fi suferit o sincopă în dimineața zile ide 7 octombrie, că este imposibil ca forțele atât de numeroase ale Hamas să fi trecut de fortificațiile de la frontiera atât de ușor.
(Notă: Postarea ofițerului israelian este preluată de pe site-ul postului TimesNow din India, parte a trustului de presa Times of India, cel mai mare din țară, apropiat actualului guvern de la New Delhi. Articolul respectiv nu menționează pe ce platformă socială a postat sursa israeliană. Totodată, TimesNow își exprimă rezervele cu privire la veridicitatea informațiilor ce urmează. Dacă ele sunt preluate dintr-o sursa necredibilă, spre exemplu din Federația Rusă, este imposibil de aflat, câtă vreme, prin grija Comisiei Europene, accesul la principalele surse de informare din Rusia a fost interzis în spațiul UE).
”Ceva nu-mi iese la socoteală!!! Este un mister pe care nu pot să-l dezleg. Știu bine cum funcționează lucrurile in Gaza. Am fost comandantul sectorului Kerem Shalom, am răspuns de securitatea sectorului Kissuf, știu foarte bine perimetrul gardului, știu cum acționează armata acolo Am fost în tabăra de refugiați Shatti din Gaza, am fost responsabil pentru tabăra de refugiați Jibaliya. I-am cunoscut pe cei din Gaza, am respirat și am mâncat Gaza.
Obstacolele sunt construite în așa fel încât să nu treacă nici măcar o vulpe. Sârma ghimpată are un sistem pe trei niveluri de presiune. Când este tăiată, se dă alarma. Forțele de pază sunt acolo 24 de ore din 24 și pot ajunge în câteva minute, dacă nu secunde, in locul în care gardul a fost supus unei presiuni. In fiecare zi are loc cel puțin un exercițiu. Fiecare subunitate este dublată de rezerve, pentru a spori forțele în caz de urgență.
Turnurile de observație asigură supravegherea fiecărui centimetru. Sunt observatori femei care sunt campioane la identificare. Nu ratează niciodată. Detectează mișcarea înainte de a se apropia de gard. În zonele problematice sunt aduse și tancuri cu sisteme suplimentare de observație și cu mare putere de foc. În anumite situații, sunt aduși și lunetiști.
În fiecare zi are loc un exercițiu de ”alerta de răsărit”. Toate forțele sunt treze (a fost ora la care teroriștii au intrat în Israel). Comandanții inspectează zona, pentru a vedea dacă au fost tentative de ieșire în timpul nopții. Sunt aduși câini de urmă. Fiecare scenariu are procedura sa. Sunt proceduri pentru infiltrarea teroriștilor și proceduri pentru luarea de ostatici.
Totul este scris cu sânge și se respectă de ani de zile. Sunt și alte niveluri de securitate, dar despre care nu este momentul să vorbim. Pe scurt, vorbim despre un obstacol care a fost eficient ani de zile. Deci, cum au reușit palestinienii să aducă un buldozer până la gard fără ca nimeni să-i observe? Cum au reușit sute de teroriști să treacă de barieră fără ca nimeni să miște un deget? Cum au ajuns, cu camionete și înarmați până în dinți, la kibbutzurile israelienilor, fără ca nimeni să-i oprească? Cum de nu sa- tras niciun foc la frontieră? Cum s-a întâmplat așa ceva sub nasul nostru? Unde s-a dus o întreagă divizie? Ce s-a întâmplat cu 36 de companii? Cine a înghiți 9 batalioane? Unde au fost batalioanele de rezervă? Unde au dispărut mii de soldați?”, încheie ofițerul israelian.
Conducerea Israelului s-a angajat să ocupe Gaza și să termine cu Hamas și bazele lor din Palestina. Arabia Saudită a condiționat însă orice pas important în normalizarea relațiilor cu Israelul de acordarea unor concesii importante palestinienilor. Dacă va dori relații diplomatice cu Arabia Saudită, guvernul Israelului va trebui să facă aceste concesii și va trebui să ajute la ieșirea în prim-plan al organizației Fatah și a Aurorității Palestinene, moderate, cu care să ajungă la o soluție cu două state și cu garanții similare celor oferite de SUA Israelului și Egiptului, la Camp David, în anii 1970. Pentru aceasta, Washingtonul și saudiți vor trebui să bage mâinile adânc în cufărul cu petrodolari.
Dacă nu va merge pe această cale, guvernul Israelului poate continua cu raderea de pe fata pământului a Fâșiei Gaza, poarte extinde operațiunile și în Cisiordania, poate deschide un război și în Liban, cu Hezbollahul pro-iranian, mergând până la o strămutare de populație, dar riscul de a pierde orice relație cu statele arabe și de a deteriora grav relația cu Vestul ar fi prea mare.
Întrebarea este ce guvern israelian va face alegerea. Dacă este să ascultăm sursele citate de Seymour Hersh, Benjamin Netanyahu este un om politic terminat și va pleca peste câteva luni. Dacă este să dăm credit relatării de mai sus a ofițerului israelian, uriașa criză de acum pare să fie o etapă din cadrul unui plan amplu conceput de însuși Netanyahu.
Articol soroshist, Bibi si Victor Orban sunt singurii politicieni care i-au tras cu sutul la Kurányi (fost fotbalist german) lui Gyuri, ciuma padurii. Asa ca, toti soroshitii TREBUIE, ordin pe unitate, sa injure continuu la Bibi si la Victorash, bajeti de la orash. Asa e cand n-ai vreo ocupatie din care sa-ti castigi parizierul de toata ziua si pui botul la banii fundatiilor rau mirositoare, ca Cartianu.