Vladimir Putin ar fi suferit duminică seara un „stop cardiac” în apartamentul său privat din Moscova, scriu mai multe publicații britanice, citând un canal Telegram despre care se crede că este administrat de un fost membru al Kremlinului.
„Ofițerii de securitate ai președintelui rus Vladimir Putin, care erau de serviciu la reședință, au auzit zgomote și sunete de cădere provenind din dormitorul președintelui. Doi ofițeri de securitate au intrat imediat în dormitorul președintelui și l-au văzut pe Putin întins pe podea lângă pat”, scrie canalul de Telegram meționat.
Putin ar fi fost resuscitat și mutat într-o unitate medicală specială construită în apartament, unde a fost supus la terapie intensivă, susține sursa citată.
Care dintre ei, cel care a fost in China, cel care verifica stadiul frontului, cel care premia luptătorii la Moscova sau cel care se gigiulea cu fătuca , toti in acelasi timp.