Duminică seară a avut loc pe stadionul Diego Armando Maradona din Napoli partida dintre echipa locală, campioana ultimului sezon și AC Milan.
Meciul, foarte spectaculos, s-a încheiat fără învingător, scorul fiind 2-2, după ce oaspeții au avut 2-0 la pauză. Cele două tifoserii nu au tocmai o relație de empatie și nu o dată forțele de ordine au trebuit să intervină pentru ca amploarea conflictelor să ia proporții periculoase mai ales pentru cei aflați în apropiere, dar neimplicați în ciocniri. Showul nelipsit a fost realizat și acum cu torțe, fumingene și petarde, de ambele părți, ceea ce a dus la oprirea temporară a meciului de către arbitrul Daniele Orsato, care s-a temut pentru integritatea corporală a celor care se aflau în preajma zonei de acțiune. Intervențiile în foță ale acarbinierilor au stopat la timp focul disputelor. Însă, din păcate, independent de ciocnirile de pe stadion, partida Napoli – AC Milan va aduce aminte de faptul că în zona afectată pentru parcarea autocarelor venite de la Milano poliția a descoperit cu stupoare cadavrul unui bărbat de 42 de ani. Nu a fost vorba despre nici un act de violență, moartea survenind ca urmare a faptului că respectivul, împreună cu prieten, neavând bilet s-a decis să intre ilegal pe stadion, printr-un mijloc extrem de periculos pentru viața lui. El a urcat pe o grindă căzută, aflată la mare înălțime,circa 20 de metri, dar și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol. Nu a avut nici o șansă de supraviețuire, căzând efectiv în gol ca un sac de cartofi și s-a strivit de asfalt suo ochii îngroziți ai prietenului.