În toamna anului 1947 în România cercul bolșevic se strânge tot mai mult. Presiunile pentru lichidarea instituțiilor democratice cresc. Kremlinul vrea să instaleze urgent un regim de tip sovietic. La 30 iulie 1947 Monitorul Oficial publică decretul dizolvării PNȚ. PNL, printr-o circulară semnată de Dinu Brătianu, îşi autodizolvă organizaţiile. Procesul Maniu, după înscenarea de la Tămădau, este un alt pas spre distrugerea României democratice. După acest moment, comuniștii se află în faţa ultimei redute a României democratice. Această redută o constituie regele Mihai. Este o chestiune de timp ca ea să se prăbuşească sub loviturile Kremlinului. Stalin hotărăște că e vremea să instaleze la est de Cortina de fier regimuri așa-zis de dictatura proletariatului. Teroarea roșie, lagărele de concentrare şi cenzura. În România, în calea unui asemenea regim exista un obstacol: monarhia.
La sfârșitul lunii octombrie 1947, regele Mihai este invitat să participe la căsătoria fiicei regelui George al Vl-lea, Elisabeta. Primul ministru Petru Groza este acord ca suveranul să meargă la Londra. Şefii comunişti sperau că regele Mihai nu se va mai întoarce în ţară. Astfel chestiunea monarhiei ar fi rezolvată. Mihai era singurul rege rămas în blocul sovietic. În Bulgaria și Iugoslavia monarhia fusese abolită. Spre mirarea regelui, Petru Groza îi spune : “Trebuie să vă duceţi, altfel se va pretinde că sunteţi ţinut prizonier.” De fapt Moscova făcea presiuni pentru lichidarea monarhiei, iar instrumentele lor de la București se pregăteau să execute ordinul.
Atmosfera din Londra şi de la palatul Saint James contrastau puternic cu realitatea tensionată şi mohorâtă de acasă. Mihai are ocazia să îşi revadă multe rude, venite la Londra tot pentru ceremonia căsătoriei Elisabetei. Acum o cunoaşte pe Anne de Parma- Bourbon. “Întâlnirea noastră fost cu adevărat o dragoste fulgerătoare…”, îşi aminteşte azi regele Mihai. Nu a ezitat să o ceară în căsătorie. Logodna a avut loc după plecarea din Londra, în Elveția, la Laussane, într-o ceremonie privată.
Regele anunţă Guvernului intenţia sa de a se căsători prin mareșalul palatului Dimitrie Negel, trimis de la Laussane la Bucureşti. Petru Groza, Gheorghiu Dej, Ana Pauker se aşteptau să nu îl mai vadă pe rege la București. Căsătoria ar fi însemnat o sporire a popularităţii regelui. Certifica în același timp hotărârea sa de a nu renunța, de a rămâne pe tron. Moscova hotărâse că monarhia trebuie înlăturată în scurt timp. Guvernul a răspuns
Lui Nagel că nu este de acord, în speranța că acest refuz îl va determina pe rege să nu se întoarcă la București. Totuși regele se întoarce, cu toate că mulți la Londra l-au sfătuit să rămână în occident. Argumentele lor subliniau că era primejdios să se întoarcă în România, că-și risca viaţa, etc. Războiul rece se declanşase, cortina de fier căzuse peste Europa.
Regele Mihai își amintește ” Groza spera să nu ma mai întorc în ţară. I-ar fi fost mai simplu să spună că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin.”
Regele este primit rece de membrii guvernului în gara Mogoşoaia, în contrast cu veselia de la plecarea spre Londra. În lipsa regelui, pregătirile pentru înlăturarea sa s-au încheiat. Pentru asta, Tito, care nu se certase cu Stalin, a venit în România unde este primit triumfal. Tito sfătuieşte comuniştii români şi îi asigură de sprijinul lui. Tito proclamase deja republica la el acasă și se instalase el însuşi dictator. Emisarii Moscovei supraveghează întreaga operație de înlăturare a regelui.
Odată ajuns acasă, regele Mihai însoțit de regina mamă, Elena, se retrag la Sinaia pentru sărbătorile de iarnă. Crăciunul îl fac în doi, mamă şi fiu. Atmosfera este încordată, cei doi au semnale că se pregăteşte ceva. Dar nu ştiu ce. Semne ameninţătoare însă sunt pretutindeni. Nu îşi imaginau că este ultimul lor Crăciun în România.
Luni, 29 decembrie, seara, mareşalul palatului, Dimitrie Negel, dă telefon la Sinaia, la Foişor unde se afla regele. Îl anunţă că este invitat să vină urgent la Bucureşti pentru “ discuta cu primul ministru o problemă de familie.” Mihai bănuieşte că este ceva în legătură cu anunţata sa căsătorie.
Întâlnirea – a doua zi dimineata, marţi, în palatul Elisabeta. Ceea ce nu ştie regele, este că batalionul de garda a fost înlăturat, iar împrejurul palatului se află trupe devotate Kremlinului şi PCR, unităţi ale Ministerului afacerilor interne şi ale diviziei “Tudor Vladimirescu“ formată în URSS. Legăturile telefonice au fost tăiate. Regele e prizonier şi nu ştie că i se va cere abdicarea. Comuniştii pregătiseră minuţios lovitura de stat. Nu schimbau forma de guvernământ prin referendum, cum cerea Constituţia din 1923, ci prin forţă, prin lovitură de stat. Ei acționează ca agenți ai Kremlinului ignorând total voinţa și sentimentele poporului român. Dar ordinele Moscovei sunt precise: până la 1 ianuarie 1948 regele trebuie alungat. Măsuri militare sunt luate în toată ţara de noul ministrul al apărării numit la 23 decembrie, Emil Bodnaraş.
Petru Groza vine la întâlnire însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, şeful PCR, care nu fusese anunţat. Regele e însoţit de mama sa, Elena. Petru Groza are un pistol la el. Se teme să nu fie arestat, ca şi Ion Antonescu. Știe că regele e curajos. Conversația are loc în salonul apartamentului ocupat de rege. Groza începe debitând obişnuitele lui glume vulgare. Apoi intră în subiect: “Am venit să vorbim despre o problemă de familie. Am dori deci să discutăm despre un divorţ prin înţelegere. Regele Mihai replică : ”Despre ce fel de divorţ e vorba ?“ Petru Groza spune că ţara a hotărât să îşi schimbe politica, şi monarhia este un obstacol în calea progresului ţării. Când termină de vorbit, scoate o hârtie din buzunar pe care e scrisă declaraţia de abdicare pregătită dinainte. Regele Mihai o citeşte şi spune că numai o consultare a poporului poate să schimbe forma de guvernământ. Petru Groza spune: “ Nu este timp pentru a organiza un referendum.“ El ştie perfect că un referendum ar da o majoritate covârşitoare în favoarea monarhiei. Regina Elena intervine pentru a spune că datoria regelui Mihai este de a sta în mijlocul poporului său. Replică lui Petru Groza : “Datoria este să plecaţi.” Și spune în continuare ” Ţara a fost învăţată să vă iubească. De acum o s-o învăţăm să ne iubească pe noi.”
Regele Mihai se retrage într-o încăpere alăturată pentru a citi mai atent documentul. Retras aici, Mihai vorbeşte cu mareşalul palatului Negel şi secretarul lui particular Mircea Ioaniţiu. Află că firele telefonice au fost tăiate, că palatul este înconjurat de trupe fidele comuniştilor și garda palatului a fost înlăturată. În apropiere coloane de blindate sunt gata să intervină. Regele Mihai revine în salon pentru a cere explicații în legătură cu aceste pregătiri militare. Petru Groza răspunde că e mai bine să semneze abdicarea, altfel 1000 de studenţi arestaţi vor fi executați. În faţa acestei ameninţări, regele semnează. ”Viaţa lor fusese pusă în mâinile mele, nu puteam să-mi iau o asemenea răspundere faţă de ţară… Ştiam că pentru a se menţine la putere, atât el, cât şi ceilalţi colaboratori ai Moscovei nu se vor da înapoi de la nimic, nici chiar de la omorârea acelor tineri, vinovaţi de-a fi înţeles că susţinerea Coroanei este singura cale de evitare a pericolului roşu. Nu era ieşire. Am uitat până şi de faptul că sunt înconjurat.” Toată audienţa a durat cam 100 de minute. Regele a semnat actul de abdicare.
“ Prin Graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională
Rege al României
La toți de faţă şi viitori sănătate ! “
În viața statului român s-au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat.
Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de pactul fundamental – Constitutia ţării – ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.
În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient
de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor
condiţiuni ale vieţii ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României.
În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român
ABDIC
Pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca rege al României.
Las poporului român libertatea de a-şi alege libertatea de a-şi alege noua formă de stat.
Mihai R.
Dat la București
Astăzi 30 decembrie 1947”
Drama s-a jucat. Petru Groza îl întreabă pe Mihai dacă rămâne în ţară sau pleacă. E o ipocrizie, o amabilitate protocolară? Nu se ştie. Cert este că dacă ar rămâne, mai devreme sau mai târziu, ar deveni victima represiunii. Sau ar deveni o marionetă a Kremlinului. Un prizonier, un om de paie. “După ce au ieşit din odaie, mama s-a uitat la mine şi am văzut că-i dau lacrimile. În faţa străinilor ştia atât de bine să-si ascundă sentimentele“, îşi aminteşte Mihai. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej participă la prânz la o şedinţă de Guvern unde anunţă ştirea. Se citeşte actul de abdicare, se formulează declaraţia guvernului. Se creează Prezidiul Republicii Populare Române, noul nume al statului. Se convoacă Parlamentul.
Mihai şi Elena pleacă spre Sinaia. Elena nu va mai vedea palatul, Elisabeta oraşul. Se va stinge in 1982, la Florenţa, fără să revină în ţară vreodată. Mihai va reveni târziu în 1992, când va fi primit triumfal de bucureşteni. Regele este izolat, păzit să nu ia legătura cu nimeni. Abdicarea era cel mai bine păzit secret al României. Ajung la Sinaia când se întunecă.
Seara se întruneşte, convocată de urgenţă, Marea Adunare Naţională sub preşedinția lui Mihail Sadoveanu. În unanimitate, 295 voturi, este proclamată republica. Este ales prezidiul aşa-zisei Republici Populare Române. Preşedinte este ales C.I.Parhon. Radioul, presa scrisă redau evenimentul ca pe o mare sărbătoare, o eliberare. În fapt, ce urma era cea mai neagră perioadă din istoria României. O dictatură care va înregistra sute de mii de încarceraţi şi morţi. Coşmarul va dura până în 1989, 42 de ani.
La Sinaia deja erau instalaţi oamenii regimului. Scotoceau peste tot, puneau sigilii la uşi, blocau intrări, făceau inventare. Regele şi mama lui îşi fac bagajele în castelul Foişor. La plecare celor doi şi micului grup care îi va însoţi nu li s-a permis să ia nici un obiect, cu excepţia lucrurilor de folosinţă personală. Înainte de a pleca, bagajele au fost scotocite. La plecare regele nu are voie să vadă pe nimeni şi să nici să discute cu cineva. Mulţi vor să îşi ia adio de la el. Toţi au fost îndepărtaţi din zona castelului Peleş. Drumul pînă la gară este păzit, lumea a fost înlăturată de pe străzi. Regele este flancat de trei maşini ale serviciului de Siguranţă. E seară, 3 ianuarie 1948. Gara e păzită de armată, peronul e gol. Două şiruri de ofiţeri păzesc micul convoi regal. Ciudat, ei stau toţi cu spatele, aliniaţi pe două rânduri. Nu au voie să se întoarcă pentru a-l privi pe rege.”Totuşi în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine. I-am văzut chipul, timp de câteva secunde. Plângea ca un copil…Uşile s-au închis, trenul s-a pus în mişcare, iar Sinaia a rămas în urma noastră”, îşi aminteşte regele Mihai după aproape cincizeci de ani. Pe drum regele Mihai gândeşte că poate trenul va fi îndreptat spre Siberia sau va fi atacat. Călătoria pe teritoriul României are loc noaptea. Trenul nu a oprit în nici o staţie. A traversat Ungaria şi Austria prin zona sovietică. A ajuns în zona americană în Austria de vest. De aici în Elveţia. Staţia terminus a tristei călătorii – Lausanne. Regele şi mama sa sunt aşteptaţi de un mic grup de prieteni şi rude.
O pagină din istoria României era întoarsă “Am fost întrebat de multe ori care au fost sentimentul meu la plecarea din România. N-am găsit un alt fel de a spune adevărul despre starea mea de atunci decât că am plecat cu moartea în suflet.”
