Ridicarea vizelor: Anunțul lui Ciolacu din SUA

Ştiţi foarte bine, pentru ridicarea vizelor am vorbit cu fiecare congressman în parte, absolut toată lumea ne susţine. Mai avem de îndeplinit

De B C
Ridicarea vizelor: Anunțul lui Ciolacu din SUA

Ştiţi foarte bine, pentru ridicarea vizelor am vorbit cu fiecare congressman în parte, absolut toată lumea ne susţine. Mai avem de îndeplinit

Includerea României în Programul Visa Waiver, extinderea Parteneriatului strategic și în domeniul economic, precum și asigurarea independenței energetice au fost principalele teme abordate astăzi de delegația condusă de Marcel Ciolacu cu reprezentanții Congresului american Ben Cardin și James Risch – co-președinți ai Comitetului pentru relații externe din Senatul SUA, Michael McCaul și Gregory Meeks – co-președinți ai Comitetului pentru Afaceri externe din Camera Reprezentanților, Thomas Kean și William Keating – co-președinți ai Subcomitetului pentru Europa, Jeanne Shaheen – inițiatoarea Legii privind securitatea Mării Negre și o mare susținătoare a României.

România mai are de îndeplinit un criteriu tehnic pentru a fi admisă în programul Visa Waiver şi este nevoie de efortul tuturor cetăţenilor pentru ca acest obiectiv să poată fi aplicat începând cu anul 2025, a declarat Marcel Ciolacu.

„Ştiţi foarte bine, pentru ridicarea vizelor am vorbit cu fiecare congressman în parte, absolut toată lumea ne susţine. Mai avem de îndeplinit un criteriu tehnic. Aici va trebui să facem un efort, nu numai al statului român, al nostru, al tuturor românilor dacă vrem, cu adevărat, să închidem această discuţie la sfârşitul anului 2024, să fie în aplicare în anul 2025”, a precizat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă, întrebat ce discuţii a purtat cu oficialii americani cu care s-a întâlnit despre ridicarea vizelor de SUA pentru cetăţenii români.

Şeful Executivului se află în aceste zile într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte miniştrii Economiei, Radu Oprea, al Apărării, Angel Tîlvăr, şi al Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.