Venus Williams şi cehoiaca Karolína Plíšková îşi vor disputa WTA Elite Trophy, adică se vor bate pentru câştigarea Turneului Campioanelor II, rezervat jucătoarelor din top 20. În semifinale, Venus Williams a distrus-o, 6-2, 6-2 pe Roberta Vinci, iar Karolína Plíšková a învins-o categoric pe Elina Svitolina din Ukraina, cu 6-3, 6-1. În acest moment, cele două finaliste se află pe locul 10 (Williams), respectiv 11 (Plíšková) în clasamentul WTA general. Dacă va câştiga jucătoarea americană, ea va urca până pe locul 7, iar în situaţia în care va învinge adversara ei, vom avea doar o rocadă între cele două. Williams şi Plíšková nu s-au mai întâlnit până în prezent.
Mergea/Bopanna au emoţii uriaşe
Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna, au emoţii uriaşe în următoarele 24 de ore. Aflată pe locul 8 în clasamentul ATP la dublu – ultimul calificant la Turneul Campionilor de la Londra – perechea româno-indiană se află în mare pericol de a cădea pe locul 9 şi să rateze participarea directă (va deţine în acest caz poziţia de prim dublu de rezervă – n.a.). „Concurenţa”, dublul americano-canadian, Jack Sock/Vasek Pospisil s-a calificat în finala turneului de la Paris, şi dacă va triumfa duminică, atunci vor traversa Canalul Mânecii în calitate de dublu titular. Mergea/Bopanna au pierdut în sferturi. Celălalt dublu cu participare românească, Horia Tecău/J-J Roger, a pierdut tot în sferturi, dar are de mult timp asigurată calificarea la Turneul Campionilor.