În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PROCESUL O dramă evreiască apărută la Editura Hasefer în 1996
Iar pe Insula Diavolului, Alfred îi vorbește gardianului:
„Eu nu am voie să depășesc acest perimetru și sunt închis ca într-o cușcă. Acela care a trădat cu adevărat se mișcă liber și beneficiază de niște drepturi, de care nu ești conștient decât atunci când nu le mai ai. Și totul de azi pe mâine! Eu trăiesc într-un coșmar; el într-un vis. Cine a orânduit lucrurile așa? Dumnezeu în nici un caz – El e bun. O întâmplare blestemată omoară pe unul, ridică pe altul și toate astea fără a ține cont nici de disciplină, nici de loialitate, și nici de alte merite sau auto sacrificii acceptate. însă există, în același timp, și un Dumnezeu judecător și o întâmplare oarbă? Când se supune lumea Unuia și când celeilalte?” Unele străji îl ascultă pentru că, în felul acesta, le trece și lor vremea mai ușor.
„Câteodată am convingerea că există o cantitate dată de fericire și de nefericire repartizate pentru fiecare individ. Este adevărat că eu n-am prea avut necazuri până la 35 de ani. Probabil că acum plătesc pentru aceasta. Dar, atunci, ce importanță mai are că am fost corect – nu ireproșabil, dar corect – și nu o pramatie? Dacă rezultatul e și așa același…”
Alte străji nu înțeleg litaniile filosofice ale periculosului deținut și le consideră o sfidare îndreptată personal împotriva lor. Atunci, acei oameni simpli, purtând o armă în mână, își aduc aminte că regulamentul nu-i dă voie personajului să vorbească și îl somează să tacă.
„Și dacă nu tac? Ce-mi mai puteți face? O altă Insulă a Diavolului nu mai există.”
Doar că Dreyfus trebuie să învețe foarte repede că întotdeauna mai au „ce să-ți facă”. Faptul că ordinele vin în scris, implacabile ca și soarta care l-a trimis în Guyana, neacceptând dialog, deci nici argumente, faptul acesta îl convinge foarte repede să-și continue discursurile în gând sau pe bucățele de hârtie. (Să scrie nu-l împiedică nimeni: santinelele sunt obișnuite să vadă deținuți înnebunind — unii spălându-și toată ziua zdrențele, alții sfârșind dându-și cu capul de pereți, Dreyfus scriind scrisori nimănui…) întotdeauna mai au ce să-ți facă: nu mai primești corespondență, nu mai ai voie să te plimbi în afara celulei, nu mai ai voie să vezi marea, ești pus noaptea în lanțuri, ți se reduce rația de mâncare. Câte nu se pot inventa?
O singură dată i-a răspuns un sergent, singura dată când a avut un „dialog” într-un an întreg de zile: Dreyfus a protestat că iar i s-a diminuat rația de mâncare, el fiind condamnat pe viață și nu la moarte.
„Da, i-a răspuns sergentul, însă nu scrie în nici o sentință cât de lungă trebuie să fie viața aceea în care să-ți ispășești crima. Conform sentinței, poți muri mâine sau peste o sută de ani. Noi ne facem datoria, te păzim și-ți dăm ceva de mâncare. Câtă vreme? Asta nu scrie niciunde.”
În cabinetul prim-ministrului, un alt domn se joacă încântat cu figurinele de pe birou, în timp ce alți miniștri discută cu noul șef al guvernului. Cabinetul Dupuy a căzut, iar noul șef al executivului pare mai preocupat de tainele și frumusețile mobilei predecesorilor săi decât de pălăvrăgeala demnitarilor despre un obscur caz Dreyfus. Caz care, pe deasupra, a și fost de mult clasat.
„Domnul Bernard-Lazare, îi explică Mathieu avocatului Démangé, este un tânăr scriitor strălucit. El este unul dintre puținii oameni cunoscuți care nu numai că nu cred în vinovăția fratelui meu, dar au și curajul s-o spună cu voce tare. Domnul Bernard-Lazare a scris o broșură în legătură cu osândirea lui Alfred. Nu credeți că ar fi oportun s-o publicăm?”
„Știu cine este Bernard-Lazare, răspunde Démangé și, dacă aveți, în continuare, încredere în mine, vă răspund că nu este momentul să publicați broșura.”
„Dar încă nici n-ați citit-o!”
„M-ați întrebat, v-am răspuns. În primul rând că Bernard-Lazare este și el evreu. Nu va avea nici un efect ca un evreu să apere un alt evreu. Nu-l vor lua în serios decât tot evreii. În al doilea rând, Bernard-Lazare are legături cu anarhiștii. El a luat poziție și pentru geograful Elisée Redus, un apropiat al lui Kropotkin și al lui Bakunin. Concluzia va fi că domnul Dreyfus nu va mai fi socotit doar un trădător, ci și un anarhist. Iar în al treilea rând, în momentul de față, situația politică nu este în nici un caz favorabilă revizuirii procesului.”
Mathieu suspină:
„Soția lui Alfred mă acuză că nu fac nimic, însă, din păcate, cred că aveți dreptate. După câte îl cunosc pe fratele meu, nici el nu ar fi de acord cu această lucrare. Eu cred că nu sunt decât două căi prin care ar putea fi Alfred salvat: sau să-l descoperim noi pe adevăratul trădător, cel ce a vândut secretele militare sau să obținem o revizuire cinstită a procesului.”
„Acum, o «revizuire cinstită», cum îi spuneți dumneavoastră, nu poate avea loc.”
„Pe de altă parte, își continuă Mathieu teza, argumentele lui Bernard-Lazare nu se potrivesc deloc cu cele spuse de mine. El demonstrează că Alfred nu a fost condamnat pentru o vină penală ci pentru crima de a fi evreu.”
„Din păcate, are dreptate.”
„Dar atunci, dacă s-ar dovedi lucrul acesta, toți evreii ar trebui să părăsească – în mod logic – imediat Franța.”
„Să nu dramatizăm!” Démangé trebuie să fie atent să* nu rănească susceptibilitatea celuilalt. „Să nu dramatizăm!” Mathieu nu pare prea consolat. „Dacă evreii ar fi părăsit o țară imediat ce a devenit clar că nu erau doriți acolo, ei ar fi trebuit să plece de mult de pe pământ. Unde să plece?” Vocea avocatului e blândă și plină de înțelegere.
„Pe de altă parte, continuă Mathieu, cu ce îi mai putem strica lui Alfred, în afară de faptul că ajutăm opinia publică să-l uite?”
„Să mai așteptăm!” perseverează Démangé.
Și Lucie, căreia Mathieu îi relatează întreaga convorbire, este – pentru prima oară! – dispusă să mai aștepte.
„Cu ce îi mai putem dăuna lui Alfred? Până ce trăiește, unui om întotdeauna îi mai poți dăuna!” și Lucie își înfige unghiile în podul palmelor, prețul cu care convine ea cu Dumnezeu de a-l mai ține pe soțul ei în viață. Dar oare mai trăiește soțul ei?
Lucie are un vis ce se repetă mereu de când a fost Alfred arestat: se face că un bărbat în uniformă le întinde unor domni (care s-au dovedit la proces că semănau într-adevăr leit cu judecătorii) o hârtie.
Când să vadă despre ce hârtie e vorba, de fiecare dată Lucie se trezește. Apoi, stând în capul oaselor, își face aspre reproșuri că nu a reușit să parcurgă mesajul de pe hârtie. Pentru că e sigură că e vorba despre un mesaj. Peste ani, va afla că și Alfred se chinuise ani de zile să-și reamintească subiectul tabloului strâmb de pe peretele din sufragerie. Acestea nu pot fi decât mesaje, își repetă Lucie.
În ultima vreme, drumurile domnului Löbl se intersectează tot mai des cu cele ale contelui maghiar. Domnul Löbl i-a dat lui Esterhazy niște bani, iar acesta i-a prezentat-o pe prietena sa, Marguerite. Fata e drăguță, tânără și pricepută. Doar că domnul Löbl nu profită de nurii ei, ci doar îi apreciază prezența. El vine, din când în când, în locuința ei comună cu cea a maiorului, îi aduce flori și bomboane, dar nu ajung la pat, ci doar la discuții plăcute. Până ce lui Esterhazy i se par suficiente vizitele domnului cu nelipsita garoafa la butonieră și-l roagă pe acesta să nu mai treacă pe la apartamentul din strada Douai.
În schimb, se întâlnesc unde nici nu te aștepți: când domnul Löbl a trecut pe la ambasada germană pentru o viză spre a putea pleca la Baden-Baden, maiorul tocmai ieși de acolo.
„Dacă aveți vreo problemă aici, vă pot ajuta. Am relații de serviciu excelente cu domnii din această clădire.”
Nu, domnul Löbl nu are probleme cu ambasada germană, dar contele crește și mai mult în ochii săi.
„Este vorba despre un om deosebit, foarte important”, le șoptește alor săi, lăsând supa să se sleiască și rupând pâinea în mii de fărâmituri.
De fapt, tocmai în ziua aceea Esterhazy fusese dat afară de von Schwartzkoppen: contele insistase nici mai mult, nici mai puțin ca atașatul militar să convingă familia Dreyfus de vina fostului căpitan. În felul acela, argumentase contele, relațiile „excelente de serviciu” dintre maiorul Esterhazy și locotenent-colonelul von Schwartzkoppen ar putea continua netulburate.
Dat afară azi, Esterhazy va reveni mâine.
