Un tren a deraiat în nordul oraşului francez Strasbourg şi a luat foc, transmite presa franceză.
UPDATE Zece persoane au murit și 37 au fost rănite în urma deraierii trenului, au relatat duminică surse de la compania feroviară, citate de AFP. Câțiva copii se aflau în tren. „La bord se aflau și câțiva copii. Ancheta trebuie să stabilească numărul persoanelor aflate în tren care nu aveau ce căuta acolo”, a declarat un purtător de cuvânt al SNCF, care a spus că nu știe dacă acești copii se numără printre victime.
Un prim bilanț arăta că cinci persoane au murit și șapte au fost rănite. Trenul a luat foc după ce a sărit de pe șine. Potrivit martorilor, trenul a deraiat pe un pod, apoi s-a prăbuşit în canalul Marne Rhin peste care trecea.
Trenul, care teoretic nu trebuia să aibă pasageri la bord, ci doar tehnicieni, efectua teste pe o nouă linie de mare viteză care urma să fie inaugurată primăvara viitoare. Accidentul feroviar a fost cauzat de viteza excesivă a unui tren aflat în teste, au anunţat autorităţile franceze.
Nicio conexiune nu a fost stabilită cu atentatele de vineri noapte din Paris.