Serghei Narâșkin, președintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), va efectua vineri o vizită în România pentru a participa la Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), se arată într-un comunicat al Dumei, citat de agențiile de presă ruse.
„La 27 noiembrie, va avea loc o vizită de lucru a președintelui Dumei de Stat, Serghei Narâșkin, la București, în România”, se menționează în comunicat.
Cea de-a 46-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice de la Marea Neagră este organizată, de miercuri până vineri, la București, cu ocazia încheierii președinției române a APCEMN, reuniunea fiind găzduită de Senatul României.
Cu această ocazie, Serghei Narâșkin va participa la ceremonia predării președinției APCEMN de la Parlamentul României la Adunarea Federală a Rusiei (cele două camere ale parlamentului bicameral — Duma de Stat și Consiliul Federației).