De ce se închide Salina Praid

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că (…)

De (I.R.)
De ce se închide Salina Praid

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că (…)

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat că Societatea Naţională a Sării a decis sistarea activităţii de producţie şi de vizitare în Salina Praid, în vederea protejării şi a siguranţei personalului şi vizitatorilor, până la rezolvarea situaţiei create de infiltraţiile recente.

Potrivit sursei citate, pe fondul precipitaţiilor abundente din perioada 17 – 19 aprilie 2024, care continuă şi în prezent, s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund.

„Drept urmare conducerea Societăţii Naţională a Sării SA a luat decizia de a stopa activitatea de extracţie, dar şi vizitarea Salinei Praid, până la remedierea situaţiei, pentru protecţia angajaţilor şi a turiştilor. Societatea Naţională a Sării, prin specialiştii săi, face toate demersurile necesare pentru redeschiderea activităţii la Salina Praid în cel mai scurt timp posibil, în acest sens vor reveni cu informaţii actualizate asupra situaţiei de la faţa locului”, se menţionează în comunicat.

Ministerul  recomandă turiştilor care doreau să viziteze Salina Praid în această perioadă să se îndrepte către alte obiective turistice din judeţul Mureş, până la remedierea situaţiei şi redeschiderea salinei pentru vizitare.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. @ Alte ”aspecte” ,
    Judecător CCR, internat în stare gravă
    Fost director în trustul lui Dan Voiculescu, contract cu Min. Economiei,
    ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.