Elena Udrea se apără împotriva acuzațiilor din dosarul “Gala Bute” într-un mesaj postat pe Facebook, precizând că dosarul se bazează pe declarațiilor unora care au urmărit reducerea propriilor pedepse.
„De astăzi dosarul în care am fost 72 de zile arestată este public. Numit incorect și pe nedrept Gala Bute ( față de campionul Lucian Bute), în realitate ar trebui să fie Dosarul Elena Udrea, pentru că este un dosar în care procurorii au îngrămădit în mare viteză acuzații diverse la adresa mea, ținta fiind fără dubii arestarea”, a scris Udrea.
„Abuz în serviciu în condițiile în care nu se precizează ce anume am făcut eu defectuos, ori nu am făcut deloc deși ar fi trebuit să fac, în ceea ce privește implicarea MDRT în Gala Bute. Trei luări de mită, pentru care singurele probe sunt declarațiile, mai greu sau mai ușor date de foști colaboratori, care fiind puși în fața probelor și cu amenințarea arestării, sfârșesc prin a recunoaște că au luat bani, dar evident, nu pentru ei ci pentru șef, pentru Elena Udrea! Ceea ce le-a adus libertatea, mie arestarea și, pentru ei în loc de o pedeapsă întreagă, reduceri succesive ale acesteia!
Vă dau un exemplu pe care îl puteți înțelege mai ușor: dacă o asistentă medicală care lucrează cu un mare profesor este prinsă că a luat bani de la pacienți și are de ales între a fi arestată și condamnată și a spune că îi dădea de fapt banii profesorului, astfel rămânând liberă și eventual chiar cu o pedeapsa mult redusă și chiar fără executare la final, ce credeți că va face?”, a transmis fostul ministru.
“De astăzi, pot vorbi liber despre acest dosar, despre acuzații, probe și presiunile făcute de procurori pentru a obține declarații împotriva mea, care continuă și acum.
Fiți siguri că mă voi apăra cu toate armele, nu pentru că mă consider în general un politician fără greșeli ci, pentru că acest dosar este proba justiției de tip nou, în care delațiunea este suficientă în inculparea și arestarea unui om”, conchide Udrea.
Vineri începe procesul în dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de fraudare a fondurilor europene. În acelaşi doar mai sunt inculpaţi şi trei dintre foştii săi subordonaţi de la Ministerul Dezvoltării, dar şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.
Elena Udrea a ajuns vineri dimineață la Curtea Supremă. Fostul ministru a declarat că nu va cere judecarea în procedură simplificată, ceea ce ar însemna să-și recunoască vinovăția.
Udrea a declarat că cei trei colaboratori ai săi care „au fost prinși că au luat bani au sfârșit mai repede sau mai greu recunoscând că au luat, dar spunând: i-am dat șefei, adică Elenei Udrea”.
„În felul acesta, oricine este prins că greșește sau că ia o șpagă și spune: I-am dat șefului! are avantajul de a rămâne în libertate și beneficiază de reduceri de pedeapsă conform Codului Penal. Eu nu am cum să merg pe procedură simplificată. (ceilalți – n.r.) vor face cum cred de cuviință, noi o să ne opunem la așa ceva, pentru că trebuie să stea alături de mine în proces pentru a se proba adevărul spuselor lor. Eu am fost 72 de zile arestată pentru că niște oameni prinși că au luat bani au spus: da, i-am luat, dar i-am luat pentru Elena Udrea. Cred că trebuie să stea în proces să demonstreze cum mi-au dat mie acei bani”, a spus Udrea.