Statisticile oficiale din recent încheiatele preliminarii ne arată că ne-am calificat chinuit la turneul final. Într-un clasament pe puncte suntem pe locul 17 din cele 19 echipe calificate direct.
Nu suntem în rând cu „lumea bună”
Pe site-ul oficial al UEFA au apărut datele statistice după desfăşurarea tuturor meciurilor din cele 9 grupe de calificare. Avem 10 top-uri „pozitive” şi 2 „negative”. Constatăm că în afară de „capitolul” cea mai bună apărare, naţionala României ocupă poziţii modeste la celelalte 9 capitole. Invers, în cele două top-uri negative (numărul de faulturi comise, numărul de cartonaşe galbene încasate), stăm destul de bine. Anglia este singura naţională prezentă în toate top 10 ale categoriilor „pozitive”, iar Spania, Belgia şi Germania le regăsim în cel puţin 8 top-uri 10. De asemenea, stau bine în statistici, Austria, Elveţia, Rusia, Croaţia şi Italia. Surprinzător, eliminata Olanda (după cel mai dezastruos parcurs în calificări din istoria ei) apare de 6 ori în top 10, şi, de două ori avem şi Grecia în top 10. Menţionăm că în preliminarii au evoluat 53 de echipe naţionale din cel 54 afiliate la UEFA, Franţa fiind ţară organizatoare a turneului final este calificată de drept.
Nivelarea valorilor, o vorbă de clacă românească
Din cele 260 de meciuri câte s-au jucat în preliminarii, 21 s-au terminat cu scoruri categorice (minim 4 goluri diferenţă) obţinute de echipe gazdă şi 21 (minim 3 goluri diferenţă) obţinute de echipe aflate în deplasare. Meciurile Serbia-Albania şi Muntenegru-Rusia au fost suspendate şi omologate cu scorul de 3-0 în favoarea echipelor vizitatoare. De regulă „victime” au fost echipele „mici” care nu au fost „iertate” de adversari. Ceea ce dovedeşte falsitatea a două teze: „nu mai există echipe mici” şi „s-a înregistrat o nivelare a valorilor”. Vorbe de clacă care au fost lansate de conducătorii noştri de când am început să ne chinuim şi cu cele mai slabe echipe de pe continent. O nivelare într-adevăr este vizibilă. O serie de echipe din urnele 3 şi 4 valorice s-au apropiat de cele din urnele 5 şi uneori chiar 6.
Top victorii la scor acasă
-
Polonia – Gibraltar 8-1
-
Elveţia – San Marino 7-0
-
Irlanda – Gibraltar 7-0
-
Olanda – Letonia 6-0
-
Croaţia – Azerbaijan 6-0
-
Belgia – Andorra 6-0
-
Slovenia – San Marino 6-0
-
Scoţia – Gibraltar 6-1
-
Belgia – Cypru 5-0
-
Anglia – San Marino 5-0
…..
55. România – Irlanda de Nord 2-0
Top victorii la scor în deplasare
-
Liechtenstein – Rusia 0-7
-
Gibraltar – Polonia 0-7
-
Gibraltar – Germania 0-7
-
Gibraltar – Scoţia 0-6
-
San Marino – Anglia 0-6
-
Liechtenstein – Austria 0-5
-
Georgia – Polonia 0-4
-
Luxemburg – Spania 0-4
-
San Marino – Elveţia 0-4
-
Gibraltar – Irlanda 0-4
…..
22. Insulele Feroe – România 0-3
Stăm prost în ofensivă
La capitolele „şuturi”, „şuturi pe spaţiul porţii”, „goluri înscrise” şi „cornere obţinute” – adică la principalele elemente ale fazei ofensive – naţionala României stă slab, mai ales pentru o echipă care s-a calificat la turneul final. La capitolul şuturi pe spaţiul porţii, „tricolorii” au un procent de 50% din realizările Angliei, echipă, care, se ştie, a jucat ultimele 4 meciuri „fără miză” fiind calificată matematic după primele 6 etape. Am înscris de două ori mai puţine goluri decât Scoţia, echipă care a terminat preliminariile pe locul 4. Stăm foarte bine – locul 1 – la capitolul goluri primite, cu cele 2 încasate acasă cu Ungaria şi Finlanda. Dar şi aici trebuie să ţinem cont de faptul că am fost colegi de grupă cu echipe, care, fără excepţie au cifre şi mai slabe decât noi la „faza ofensivă”. De menţionat că dintre cele 19 echipe calificate direct, doar Turcia (calificată de pe locul 3) şi Albania (locul 2 – cu 8 meciuri jucate) au obţinut mai puţine puncte decât echipa noastră.
Top total şuturi
-
Germania – 232
-
Belgia – 207
-
Anglia – 195
-
Elveţia – 194
-
Austria – 184
-
Spania – 183
-
Olanda – 182
-
Rusia – 165
-
Ukraina – 163
-
Italia – 163
…..
19 (21-%). România – 132
(21 este locul României privind media pe meci a şuturilor)
Top şuturi pe spaţiul porţii
-
Germania – 95
-
Anglia – 86
-
Austria – 82
-
Polonia – 79
-
Belgia – 76
-
Elveţia – 74
-
Olanda – 73
-
Spania – 65
-
Rusia – 59
-
Israel – 58
….
27 (28-%). România – 43
Top goluri marcate
-
Polonia – 33
-
Anglia – 31
-
Belgia – 24
-
Elveţia – 24
-
Germania – 24
-
Spania – 23
-
Austria – 22
-
Scoţia – 22
-
Croaţia – 20
-
Irlanda – 19
….
28. România – 11
Top cornere obţinute
-
Germania – 92
-
Elveţia – 83
-
Belgia – 75
-
Spania – 74
-
Anglia – 73
-
Italia – 69
-
Austria – 68
-
Irlanda – 67
-
Croaţia – 66
-
Ukraina – 66
….
23 (24-%). România – 52
Top 10 apărări
-
România – 2 goluri primite
-
Anglia – 3 goluri
-
Spania – 3 goluri
-
Ukraina – 4 goluri
-
Ţara Galilor – 4 goluri
-
Belgia – 5 goluri
-
Austria – 5 goluri
-
Croaţia – 5 goluri
-
Rusia – 5 goluri
-
Islanda – 6 goluri
Nici măcar temporizare nu mai facem
Este alarmant faptul că în clasamentul numărului total de pase, suntem pe locul 29 din punct de vedere cifric şi pe locul 31 în ceea ce priveşte media de pase pe meci (se ştie, sunt echipe care au jucat doar 8 meciuri în calificări). Este o clasare foarte, foarte, slabă pentru o echipă care zeci de ani a practicat temporizarea (o tiki-taka defensivă). Şi un amănunt care trebuie să ne dea de gândit, mai ales pentru preliminariile pentru CM 2018: Danemarca, echipă din grupa de 5, deci cu 2 meciuri mai puţin jucate decât România, are cu aproape 200 de pase mai multe decât noi !!.
Top total pase
-
Spania – 6.952
-
Germania – 6.712
-
Olanda – 5.996
-
Elveţia – 5.535
-
Anglia – 5.364
-
Belgia – 5.302
-
Italia – 4.893
-
Croaţia – 4.774
-
Rusia – 4.770
-
Austria – 4.392
….
29 (31-%) România – 3.581
Top pase corecte
-
Spania – 6.395
-
Germania – 6.142
-
Olanda – 5.447
-
Elveţia – 4.968
-
Anglia – 4.765
-
Belgia – 4.750
-
Italia – 4.421
-
Croaţia – 4.239
-
Rusia – 4.161
-
Grecia – 3.843
…
29 (37-%) România
Top posesie
-
Spania – 67%
-
Germania – 67%
-
Olanda – 65%
-
Elveţia – 63%
-
Belgia – 62%
-
Anglia – 60%
-
Rusia – 59%
-
Grecia – 59%
-
Croaţia – 58%
-
Italia – 56%
…
19. România – 53%
Stăm ceva „mai bine” la indisciplină
În top-ul faulturilor comise şi la cartonaşe galbene suntem în top 20, respectiv top 10. La numărul de faulturi, dintre echipele calificate suntem întrecuţi doar de Slovacia şi Polonia. Deloc întâmplător în aceste două top-uri nu întâlnim „în faţă” echipele cu rezultate foarte bune în calificări.
Top faulturi comise
-
Andorra – 158
-
Bulgaria – 157
-
Luxemburg – 155
-
Slovacia – 152
-
Suedia – 152
-
Belarus – 152
-
Estonia – 150
-
Ungaria – 147
-
Macedonia – 147
-
Luthuania – 146
…
18. România – 132
Top cartonaşe galbene
-
Andorra – 37
-
Ungaria – 33
-
Insulele Feroe – 30
-
Luxemburg – 29
-
Ukraina – 28
-
Israel – 26
-
România – 26
-
Letonia – 26
-
Macedonia – 26
-
Lithuania – 25