Data alegerilor prezidenţiale, care ar fi de fapt miza

Data alegerilor prezidențiale

De L.V.
Data alegerilor prezidenţiale, care ar fi de fapt miza

Data alegerilor prezidențiale

Data alegerilor prezidențiale e subiect de ceartă în coaliție. PSD  vrea alegeri  în septembrie, dar PNL insistă pentru luna noiembrie. 

Liberalii au argumentat că nu se poate face campanie electorală în august,  românii fiind în vacanță, deci foarte puțin interesați de viaţa politică.

Dar sursele politice ale Antenei 3 spun că recalcularea şi majorarea pensiilor ar fi miza reală. PSD și-ar  dori, așadar, să profite de acest moment din punct de vedere electoral.

Klaus Iohannis are și el un cuvânt de spus: ”Preşedintele României trebuie ales de români şi nu de partide”, a susținut acesta.

Alegerile prezidenţiale pot avea loc, mai spune Iohannis, ” în septembrie, octombrie sau în noiembrie„, subliniind că dacă se doreşte altceva trebuie schimbată legislaţia”.

Înţelegerea iniţială a fost ca alegerile să fie organizate pe 15 septembrie primul tur şi pe 29 septembrie al doilea tur.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Stati linistiti, nici nu vor fi alegeri. NU vor fi nici la inalta poarta.Va fi stare de razboi, lege martiala, etc. Gata cu jocul de-a democratia si drepturile omnului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.