Cod roşu de caniculă peste țară

Mai mult de trei sferturi dintre judeţele ţării

De L.V.
Cod roşu de caniculă peste țară

Mai mult de trei sferturi dintre judeţele ţării

Mai mult de trei sferturi dintre judeţele ţării se vor afla sub Cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat în acest weekend, când temperaturile vor urca la 41 de grade, potrivit unor avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Codul roşu este valabil pentru zilele de 13 şi 14 iulie şi vizează zone din Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova şi Municipiul Bucureşti.

În aceste regiuni, valul de căldură va continua să se intensifice şi se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.

Potrivit ANM, valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

În restul ţării, va fi Cod portocaliu la final de săptămână.

Astfel, în judeţele din Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi zona Carpaţilor Orientali, valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32 – 35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale

Astfel, sub Cod portocaliu se vor afla judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita, Braşov, Covasna, Tulcea şi Constanţa, integral, şi parţial, Suceava, Neamţ şi Bacău, restul judeţelor fiind vizate de Codul roşu.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Așteptăm ca luni sa fie Merluicius rosu. Sincer de cod m-am saturat. Ar merge și un păstrăv, dar portocaliu, fiindcă am auzit ca aceștia au simpatizat cu PD și cu Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.