Doctorul Amin Zahra, medic specialist ATI la Spitalul Judeţean Braşov, a postat, duminică seară, un mesaj dezarmant pentru tinerii care au susţinut examenul de admitere la Medicină.
”Aş fi vrut să fiu în faţa lor să le vorbesc despre sistemului medical din România şi să le spun realitatea, să le spun ce îi aşteaptă. Realitatea este că un casier la supermarket câştigă mai mult decât un medic rezident, iar o doamnă cu un curs de două luni în domeniu beauty câştigă mai mult decât un medic primar, responsabilităţile acesteia fiind 0. Este un sistem în care nu eşti protejat din punct de vedere juridic, fără protocoale clare, iar legea malpraxis lasă de dorit”, a scris medicul pe Facebook.
Potrivit acestuia, şansele de a deveni şomer ”sunt 90%” pentru medicii speciaşişti într-o ramură chirurgicală care nu au părinţi medici sau părinţii care deţin o clinică.
”Ca rezident, vei face sute de gărzi gratis şi cel mai important este că trebuie să fii un bun executant fără să comentezi, altfel vei fi oaia neagră. Lista este lungă, dacă nu contează partea financiară trebuie să fii pregătit pentru: program de lucru intens şi prelungit ştii când ajungi, dar de cele mai multe ori nu ştii când pleci, stresul şi responsabilitatea ridicată, riscuri pentru sănătate, suntem expuşi la diverse boli şi infecţii mai ales în timpul epidemiilor, confruntarea cu decese şi suferinţă, conflicte cu pacienţii şi aparţinătorii, presiunea administrativă şi birocratică. Toate acestea din păcate pot avea un impact asupra vieţii personale”, a mai transmis medicul.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” (UMFCD) din Bucureşti s-au înscris 4.204 candidaţi, mai mult de jumătate, 2.743, concurând pentru cele 737 de locuri cu finanţare de la buget şi 250 cu taxă scoase la concurs la Facultatea de Medicină.
Universitatea a precizat că este un ”număr record” de candidaţi.
@Popescu „Medici rezidenti.Sa te fereasca al de Sus sa intri pe mana lor. ”
-de catziva ani CICA „au dreptul” SA FUNCTIONEZE ca medici spcxszialisti….
(aia greshesc si euthanasierea la un cadavru,
il profaneaza)