În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024
În afara inspecțiilor, gradele înalte nu sunt văzute din interiorul Convoiului. Poate că șefii trec totuși câteodată în viteză pe lângă, dar atunci coloanele se dau la o parte ca să facă loc, iar oamenii rămân cu privirea tot în jos sau la spatele celui aflat în șirul anterior. Ce rost are să vezi o mașină ori chiar o coloană de mașini trecând atât de repede? Nici nu-i sănătos pentru ochi.
Altădată, însă, gradele înalte își aduc aminte de Convoi, mai ales fiindcă se consideră că marșul acestuia face parte din strategia venită de la Statul Major sau chiar de mai Sus. De cât de Sus n-ai de unde să știi. Atunci nu e nevoie ca ofițerii superiori să coboare pe teren, atunci au loc lungi dezbateri în sălile de ședințe, înainte de a se lua o decizie, de fapt doar înainte de a se formula o propunere care să fie dusă la cei în măsură s-o aprobe. De pildă, după ce s-a constatat că îndemnul dat celor din Convoi să vorbească între ei cât mai mult este benefic pentru a se afla ce se află în adâncul fiecăruia, permițând prima selecție din exterior, o selecție benefică desigur pentru un marș fără indivizi perturbanți, a venit ordinul „Vorbiți!”, dar după un timp – la timpul potrivit! – a urmat al doilea ordin „Tăcere!”. Acesta n-a fost deloc ușor a fi aprobat, întrucât el desființa un ordin anterior girat de aceleași foruri înalte. Când se întâmplă așa ceva, ca o decizie să contravină unei decizii în curs, este nevoie de multe argumente pertinente și de la fel de multă diplomație: în primul rând, nu cumva să lezezi autoritatea – și mândria! – celui ce a semnat decizia în vigoare; să nu pară – Doamne ferește! – că acela a greșit, așa că trebuie să demonstrezi convingător – convingător! – că acel ordin a fost excelent, însă, din păcate, vremurile s-au schimbat, așa că și răspunsul nostru trebuie să vină neîntârziat! În al doilea rând, trebuie să aduci cât mai multe dovezi științifice și fapte judecate, precedente într-o cauză similară ori măcar asemănătoare. Doar așa poți să dovedești progresul în gândire și în faptă, fără a atinge sensibilitățile superiorilor. Toate astea pretind știință și abilitate, dar și foarte multă muncă, ore nesfârșite de discuții, de studiu și iar de discuții. Munca gradelor înalte nu este deloc ușoară și dacă un colonel vrea să devină general, atunci trebuie să vină cu o propunere de ordin foarte bine ambalat în cuvinte care să arate că nu aduce decât un rezultat al unei excepționale sugestii primite de la gradele și mai înalte. Că propunerea vine chiar dintr-o sugestie de Sus. De foarte de Sus. Are cineva curajul să comenteze o sugestie venită de atât de Sus? Nimeni nu are un asemenea tupeu sinucigaș! Așa și numai așa a putut trece Ordinul nr. 00347568549, „Tăcere!” peste Ordinul 00347149309, „Vorbiți!”.
Iar acum, un colonel, care e pe pragul de a fi avansat general, riscă și merge Sus cu o propunere pentru Ordinul 00347148372, „Vorbiți în anumite condiții!”. Domnul colonel știe că își asumă riscuri ce nu pot fi ignorate, dar dacă n-ar veni cu această propunere (neapărat cu o propunere!), n-ar exista temei suficient pentru ridicarea sa în grad. Drept urmare, a adunat toți coloneii, locotenent-coloneii, chiar și pe doi maiori de ispravă pentru a formula o propunere fără nicio breșă. De pildă, nu putea să riște o formulare directă „Vorbiți!” din mai multe motive: o dată pentru că Ordinul „Tăceți!” a epuizat toate argumentele împotriva primului Ordin „Vorbiți!”. Așa că au trebuit neapărat găsite alte argumente, argumente noi! În al doilea rând, tocmai găselnița cu „Vorbiți în anumite condiții!”, adăugând acest „în anumite condiții!”, aduce noul atât de necesar. (Acest adaus a fost născocit de unul dintre tinerii maiori de ispravă și dacă propunerea va deveni ordin, sunt toate șansele ca și acest ofițer atât de bine pregătit să fie avansat în grad.)
După două luni, colonelul aflat în anticamera poziției de general, a primit un răspuns prin care i s-a cerut să formuleze și propuneri pentru modul de aplicare a acelor „anumite condiții”. Și chiar dacă i s-a reproșat că n-a emis de la început anexele necesare, colonelul a putut fi liniștit: răspunsul indica în mod cât se poate de limpede că propunerea este agreată.
Anexele s-au născut în urma altor săptămâni intense de studiu și dezbateri, de formulări și reformulări. Apoi, după doar o lună, coloneii, locotenent-coloneii și maiorii au fost înștiințați că Ordinul 00347948372, „Vorbiți în anumite condiții specifice!” a fost emis, fiind de datoria ofițerilor superiori să-l pună imediat și întocmai în aplicare. Adăugarea „condiții specifice” nu reprezintă decât contribuția necesară și inestimabilă a forurilor superioare care devin astfel inițiatorii de drept al noului Ordin. Problema ar fi putut fi că nu ai cum pune imediat și întocmai în aplicare Ordinul 00347948372 fără să existe și anexele trebuitoare pentru „condițiile specifice”. Problemă ce nu trebuia să îngrijoreze prea tare: Ordinul fiind promulgat, forurile superioare vor considera – pe bună dreptate! – că și-au făcut datoria din plin, așa că se vor concentra pe alte chestiuni privind strategia și tactica de urmat de întregul sistem pe care-l coordonează. (Nu se poate niciodată trece cu vederea că până și forurile superioare au la rândul lor șefi și mai importanți, șefi cu care ești obligat să te porți mereu cu mănuși imaculate. La fel cum nu se poate trece niciodată cu vederea că pe cât de înaltă e poziția până unde ai reușit să te cațeri, pe atât de dramatică ar fi o cădere. O cădere pe care trebuie mereu s-o previi, deși uneori ea poate să apară de unde nici nu te aștepți.)
Dar să-i lăsăm pe șefii de toate gradele cu grijile lor, pe colonelul aflat în anticamera generalilor să-și pregătească intrarea pe ușa deja întredeschisă, pe maiorul cel destoinic să aștepte încrezător ca promisiunile viitorului să-l atingă. Convoiul merge mai departe în ritmul lui și primește indiferent Ordinul 00347948372, „Vorbiți în anumite condiții specifice!”.
Stângul, dreptul, stângul, dreptul, stângul, dreptul!
