Un ofiţer de poliţie a fost împușcat în localitatea Fox Lake din statul american Illinois, autorităţile americane fiind în căutarea a trei suspecţi înarmaţi.
Polițistul a transmis prin staţia radio, marţi dimineaţă, că urmăreşte trei bărbaţi, însă după puţin timp comunicaţiile cu el s-au întrerupt, a relatat un detectiv.
„În scurt timp au sosit întăriri şi l-au găsit rănit, fiind împuşcat”, a precizat acesta. Ulterior, „ofiţerul a murit din cauza rănilor suferite”, a mai spus detectivul.
Polițistului i-au fost luate arma şi alte echipamente. Victima lucra de 30 de ani în poliție.
Incidentul are loc în contextul în care vineri un şerif adjunct a fost împuşcat mortal la o benzinărie din Texas.