Comitetul olimpic canadian i-a revocat acreditarea antrenorului Rana Reider. Reider va trebui să părăsească capitala Franței, după ce luni i-a fost retrasă acreditarea pentru Jocurile Olimpice de către Comitetul Olimpic Canadian (COC).
„Duminică, 4 august, am fost puși la curent despre noi informații cu privire la oportunitatea menținerii acreditării domnului Reiner de către Echipa Canadei la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris. După discuții cu Athletics Canada, s-a descis ca acreditarea domnului Reider să fie revocată”, se arată într-un comunicat al COC, potrivit sport.ro.
Antrenorul este acuzat de „comportament abuziv sexual” față de un sportiv care avea 18 ani, pe când antrenorul avea 44 de ani, în urmă cu 10 ani.
Cu toate că Rana Reider a recunoscut faptele, antrenorul a primit o perioadă de probă de un an în mai 2023 și a fost autorizat să continue activitatea de antrenor cu condiția să fie în prezența unui alt adult.
Trei femei au început acțiuni legale împotriva antrenorului, inclusiv pentru abuz sexual, informează The Times.
asta nu-i nimic, comparat cu antrenorul olimpic american, care a fost reclamat de multiple ori de sportive si care a continuat abuzurile ani de zile pentru ca FBI (Fabrica de blide si ibrice) nu a miscat un deget sa-l ancheteze, mai mult, cand situatia a devenit imposibil de ascuns i-au pregatit si un acord de recunoastere a vinovatiei… „justitie” ca la licurici mai rar