Un grup de câteva zeci de persoane a participat, sâmbătă, la un miting de solidaritate cu refugiații organizat în centrul orașului Cluj-Napoca.
Demonstranții aveau asupra lor pancarte cu mesaje în limba engleză care îndemnau la solidaritate, precum și steaguri tricolore.
„Refugiații sunt bineveniți”, „Xenofobia ucide omenia”, „Români, hai că se poate. Solidaritate” sunt câteva din mesajele transmise de participanții la miting.
Clujenii adunați la manifestare și-au declarat inclusiv disponibilitatea de a participa efectiv la activitățile organizatorice necesare pentru găzduirea refugiaților din România și chiar să gătească pentru aceștia.
Kai Brand Jacobsen, un norvegian stabilit de mulți ani la Cluj și unul dintre organizatorii manifestării, a spus că refugiații sunt oameni care nu vor decât să se termine războiul și să se întoarcă acasă la ei.