Un boier trecea într-o duminică dimineața pe langă o biserică.
– Stai, mă Ioane, zice vizitiului.
Du-te şi di popi o liturghie!
Ion se duce-n biserică şi nu găseşte pe popă acolo, dar l-a găsit acasă la masă.
Popa, auzind că-i un boier… venea scobinde-se în dinţi spre boier.
Bună dimineața, cucoane!
Sărut mîna, părinte!
Dar văzînd că se scobea în dinţi ca după mîncare: Nu liturghisiți, părințele?
– Ba da.
– Cine?
– Eu.
– Da pare c-aţi şezut la masă.
– Nişte friptură de purcel mîncai și eu.
-Vai, părinţele, şi pe urmă slujeşti?
-D-apoi… da.
Mai bine să şadă sfintele daruri peste purcel decît purcelul peste sfintele daruri.
(E. Baican, Literatură populară sau palavre și anecdote, broşura I, Bucureşti, 1882)
